Terasele craiovene nu au scăpat de sancţiunile Protecţiei Consumatorilor

0
345

La începutul acestei veri, comisarii Protecţiei Consumatorilor Dolj au fost instruiţi de prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, să intensifice controalele mai ales în perioada de vară, dat fiind faptul că temperaturile sunt foarte ridicate şi majoritatea produselor sunt în pericol de alterare. Pe lângă acţiunile pe care Poliţia Locală împreună cu Jandarmeria le desfăşoară în zonele aglomerate – ştranduri şi terase –, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat în ultimele zile sancţiuni de 12.000 de lei, în urma unei acţiuni de verificare a teraselor din centrul Craiovei.

„Pe perioada controlului au fost verificate un număr de opt terase din centrul oraşului şi, din cauza neregulilor depistate, s-au aplicat douăsprezece sancţiuni, respectiv zece amenzi în valoare de 12.000 de lei şi două avertismente. Operatorii economici au fost sancţionaţi pentru neafişarea telefonului consumatorului şi a numărului de la CJPC, pentru liste de meniu incomplete sau pentru că la unele produse preparate nu era traducerea în limba română ori nu se putea constata dacă acestea sunt în termenul de valabilitate sau au fost păstrate în condiţii optime”, a precizat Dan Vasile, comisar în cadrul CJPC Dolj.

Potrivit acestuia, zilnic sunt verificate societăţile care comercializează în special produsele congelate. Amenzile pe care le poate da Protecţia Consumatorului sunt cuprinse între 1.000 şi 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei, dar ele pot fi şi de 100.000 de lei, în cazul în care sunt vătămate mai multe persoane. Abaterile repetate pot duce la oprirea activităţii pentru 6-12 luni sau la închiderea unităţii, însă în judeţul nostru astfel de cazuri sunt foarte rare, deoarece operatorii economici încearcă să aibă totul în regulă. «În sfârşit operatorii economici şi-au dat seama că trebuie să funcţioneze după zicala „clientul nostru, stăpânul nostru”, astfel că reclamaţiile privind produsele alterate sunt tot mai rare», a mai spus comisarul CJPC.