Astăzi, începând cu ora 10.00, la sediul Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri” din Craiova are loc ceremonia militară prilejuită de sosirea din misiune din Afganistan a militarilor Batalionului 26 Infanterie “Scorpionii Roşii”. În cadrul ceremoniei, Drapelele de Luptă ale celor două unităţi craiovene din cadrul Brigăzii 2 Infanterie „Rovine”, care au fost dislocate în Afganistan în anul 2011, vor fi decorate. Drapelul de Luptă al Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri” va fi decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Ofiţer, cu însemne de război, iar cel al Batalionului 26 Infanterie „Scorpionii Roşii” cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, cu însemn de război. La activitate vor participa, alături de familiile militarilor întorşi din misiunea din Afganistan, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, cadre militare în activitate, în rezervă şi în retragere, veterani de război, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.