Medicul Găman de la Spitalul „Filantropia” a scăpat de pușcărie

0
530

Judecătorii Curții de Apel Craiova au pronunţat, ieri, sentinţa definitivă în cazul medicului Dragoş Gabriel Găman, şeful Clinicii de Hematologie a Spitalului „Filantropia” Craiova, trimis în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi una de dare de mită. După ce Tribunalul Dolj l-a condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, Curtea de Apel a decis, ieri, să-i suspende medicului executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În plus, are de executat și 100 de ore de muncă în folosul comunității.

Reamintim că, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care au coordonat cercetările în cauză, medicul Gabriel Dragoș Găman a fost denunţat, pe 10 iunie 2014 de o femeie (Sanda G.) care a mers la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj şi le-a povestit ofiţerilor că, pe 28 aprilie 2014, medicul Gabriel Dragoş Găman, şeful Clinicii de Hematologie de la Spitalul Municipal „Filantropia” din Craiova, îi ceruse, iar ea îi înmânase, 500 de euro pentru a interveni la un medic de la Comisia de Expertiză Medicală din cadrul unităţii medicale, în vederea soluţionării favorabile a dosarului de pensionare medicală a mamei sale. La începutul lunii iunie, când s-a dus să vorbească cu el, medicul i-a cerut încă 500 de euro, după cum a povestit femeia, susţinând că prima tranşă de bani nu a fost suficientă, rezultând astfel un total de 1.000 de euro.

Odată primit denunţul femeii, ofiţerii anticorupţie au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind înregistrat dosar de cercetare penală. Ulterior, pentru că s-au confirmat declaraţiile, oamenii legii au pus la punct detaliile prinderii în flagrant a acestuia. Joi, 19 iunie 2014, conform înţelegerii prealabile, denunţătoarea s-a prezentat la cabinetul medicului Găman, i-a înmânat acestuia suma de 500 de euro, bancnotele fiind în prealabil marcate criminalistic, şi imediat ce medicul a primit banii şi-a făcut apariţia echipa operativă. Medicul a fost ridicat şi dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a fost audiat, apoi a fost reţinut pe 24 de ore. O zi mai târziu, Tribunalul Dolj a dispus faţă de el măsura arestării preventive, iar pe 15 iulie 2014 s-a înregistrat la instanţă dosarul în care medicul a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi dare de mită. Pe 21 mai a.c., Tribunalul Dolj a pronunțat sentința pe fond. Medicul a fost găsit vinovat fiind condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare cu executare și plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Inculpatul a formulat apel, soluționat ieri de Curtea de Apel Craiova. Instanța a decis să admită apelul lui Găman și a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În plus, medicul va trebui să presteze 100 de ore de muncă în folosul comunității, dar scapă de pușcărie: „Admite apelul. Desfiinţează în parte sentinţa. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 4 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile la Direcţia de Sănătate Publică Dolj sau Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman,,. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.96 C.P. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11.2015”, se arată în încheierea de ședință a Curții de Apel Craiova.