Întâlnire Merkel-Sarkozy pe tema zonei euro

0
358

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Angela Merkel, a avertizat, ieri, că întâlnirea de astăzi a acesteia cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu va avea rezultate „spectaculoase”. „Oamenii se aşteaptă, încă o dată, la o mare lovitură spectaculoasă (…), ca înainte de reuniunea din 21 iulie”, a afirmat Steffen Seilbert. „Dar nu trebuie aşteptat nimic spectaculos”, deoarece va fi doar o reuniune de lucru privind guvernarea zonei euro, în linia deciziilor europene luate la sfârşitul lunii iulie, a adăugat el. Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor a declarat, la rândul său, că Merkel şi Sarkozy nu vor discuta despre posibilitatea înfiinţării unor obligaţiuni comune în ţările din zona euro. „Euroobligaţiunile nu sunt o opţiune”, a spus el.