„Suntem cu toţii preocupaţi de escaladarea violenţei”

0
451

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, s-a adresat Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, pentru soluţionarea cât mai rapidă a conflictului dintre Israel şi Palestina. Intervenţia eurodeputatului Victor Boştinaru a avut loc în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în contextul dezbaterilor privind reizbucnirea conflictului israeliano-palestinian.

Victor Boştinaru

„Data trecută când discutam despre perspectiva procesului de pace şi rolul UE, demonstram o susţinere necondiţionată a acţiunilor dumneavoastră. Astăzi, discutând această criză, cele două părţi din Israel nu fac decât să-şi numere morţii şi răniţi din taberele lor. Sigur, suntem cu toţii preocupaţi de escaladarea violenţei, oarecum anticipată însă, atât de israelieni, cât şi de palestinieni, în săptămânile din urmă”, susţine eurodeputatul Victor Boştinaru.

Deputatul european a mai explicat că acţiunile criminale şi răzbunarea nu doar că aduc suferinţă mai mare populaţiei, ci pun în pericol procesul de pace. „Singura concluzie după aceste atacuri prin împuşcare sau înjunghiere este că lucrurile nu pot continua în acest fel pe teren, iar violenţa nu face decât să aducă violenţă. Numai cooperarea şi un angajament concret pot fi paşi pozitivi şi pot aduce o ameliorare în securitatea şi liniştirea populaţiei de ambele părţi.”

„Situaţia securităţii pe teren e mult mai diferită astăzi”

          Totodată, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă a reiterat sprijinul Parlamentului European pentru acţiunile Înaltului Reprezentant în stingerea acestui conflict. „Salut eforturile dumneavoastră recente, inclusiv cooperarea cu Secretarul de Stat american, John Kerry şi rolul anumitor Miniştrii de Externe din UE, precum şi întâlnirile fructuoase ale Quartet-ului la Viena, care arată cât de important este să vorbim cu o voce unică pentru a transmite un mesaj relevant pentru ambele părţi. Reiterăm alături de dumneavoastră dorinţa ca cei doi lideri să demonstreze responsabilitate, să limiteze retorica ce poate înflăcăra situaţia nu doar pe teren, ci în întreaga regiune. Situaţia securităţii pe teren e mult mai diferită astăzi decât în trecut şi e mult mai periculoasă dacă acest conflict rămâne nerezolvat.”, a subliniat Victor Boştinaru.

„Un ultim apel este îndreptat către prietenii noştri palestinieni”

Europarlamentarul a susţinut totodată că se va continua cu susţinerea celor două state, dar care trebuie să respecte demnitatea indivizilor de ambele părţi şi drepturile minorităţilor religioase. „Toţi trebuie să fie cetăţeni egali în ambele state. Fără negociere nu există soluţie, fără soluţie nu va exista pace iar violenţele vor continua. Un ultim apel este îndreptat către prietenii noştri palestinieni: vă rog să stopaţi diviziunea dintre voi! Construiţi leadership legitim pentru a avea un interlocutor în negocierile de pace. E nevoie de un interlocutor pentru ambele părţi în acest dialog pentru pace” a conchis eurodeputatul PSD Victor Boştinaru.