Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol în judeţele Suceava şi Neamţ, în timp ce Capitala şi alte 35 de judeţe vor fi sub cod galben de ploi, până astăzi seară. Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până astăzi, ora 10.00, în judeţul Suceava şi în zona de munte a judeţului Neamţ, stratul de zăpadă va depăşi 10…15 cm, vor fi intensificări ale vântului de peste 70…80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. De asemenea, până astăzi, ora 18:00, a fost instituit cod galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului, polei, răcire accentuată în Capitala şi alte 35 de judeţe. În acest interval, va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25…30 l/mp, iar în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Moldovei şi Dobrogea izolat 50 l/mp. În Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune strat de zăpadă, dar temporar vor fi şi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în zonele montane înalte din restul ţării, dar şi în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, mai ales în regiunile sudice, iar în sudul Banatului, estul Munteniei şi Dobrogea, precum şi la munte, vor fi rafale de peste 70 km/h. Procesul de răcire se va accentua, vremea devenind deosebit de rece în toate regiunile, dar cu precădere în cele extracarpatice.