România s-a calificat la Euro 2016

0
433

Reprezentativa de fotbal a României a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), selecţionata Insulelor Feroe, în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016, şi s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franţa.

La partida din grupa F de calificare, golurile au fost marcate de Constantin Budescu, în minutele 4 şi 45+1, şi de Alexandru Maxim ’82. Golurile înscrise la Torshavn sunt primele reuşite ale lui Budescu pentru prima reprezentativă.

În celelate meciuri din grupă: Finlanda – Irlanda de Nord 1-1 şi Grecia – Ungaria 4-3.

“Ne-am fi dorit ca această bucurie să o avem de la Bucureşti, după meciul cu Finlanda. Am fi vrut să împărţim bucuria cu fanii noştri. E victoria fanilor şi a băieţilor care au jucat foarte bine tactic. Meritam această calificare, dar trebuia să o obţinem mai repede pentru a nu ţine suporterii în tensiune. Au fost momente grele şi în trecut, dar sunt mulţumit că am obţinut această calificare de care fotbalul românesc avea nevoie. Sper ca această calificare să aducă schimbări în fotbalul românesc”, a spus Iordănescu la final.