Continuă, în forme şi în ipostaze tot mai dramatice, cu episoade, pe alocuri, impregnate de accente demne de o tragedie antică, odiseea imigranţilor sau, a refugiaţilor, pe care mulţi, analişti şi chiar politicieni, o califică drept cel mai greu examen pe care îl are de trecut UE. Unii, nu puţini, consideră că ar fi vorba chiar de proba supravieţuirii acesteia. Dincolo de orice precipitări cu interpretări şi soluţii dintre cele mai diverse din care nu lipsesc alegaţiile xenofobe ale extremismelor, ideologizate ori simple reacţii viscerale, o constatare e mai mult decât evidentă: proiectul european îşi etalează slăbiciunile, incongruenţele, punând la încercare, chiar dacă general împărtăşită, unul din principiile sale fondatoare: solidaritatea.
Disputele s-au aprins nepermis de mult şi astfel, pe fondul absenţei unei soluţii structurate ale organismelor de la Bruxelles, se multiplică poziţiile divergente la nivelul unor guverne naţionale, cea mai frapantă fiind cea a oficialităţilor ungare. În acelaşi timp, media e tasată de reacţii încă şi mai felurite (depăşind chiar şi elementara logică a unei polemici aşezate şi, deci, raţionale), cu viraje de o iresponsabilitate crasă, de vreme ce se încheie prin punerea sub acuzare a zecilor de mii de năpăstuiţi ai sorţii care au luat drumul băjeniei.
Unica speranţă, din câte îmi dau seama, rămâne, ca în multe alte situaţii, mobilizarea opiniei publice în spiritul unei solidarităţi încă fragile la nivelul instanţelor europene. Tocmai fiindcă devine tot mai limpede faptul că, în fapt, natura acestei crize, precum a celeii economico-financiare din urmă cu şapte ani, ca şi cea declanşată în legătură cu Grecia, se conturează a fi una eminamente politică.
În această perspectivă, două întâmplări mi se par dotate cu o semnificaţie mai mult decât simbolică şi pe care media internaţionale le făcea publice alaltăieri. Prima se referea la gestul unei grecoaice, Sandra Tsiligeridu, care, în largul mării Egee, cu familia, a reuşit, printr-un gest disperat, să salveze viaţa unui imigrant sirian, pe numele său Mohammed Besmar, care se lupta cu ultimele forţe în valurile agitate după ce se pierduse de barca pornită din Turcia în drum spre insula Kos. În vârstă de 42 de ani, femeia a reuşit să-l urce în propria barcă pe bărbatul care petrecuse 18 ceasuri în mare şi readucându-l la viaţă printr-o îmbrăţişare maternă, el suferind de hipotermie: femeia plângea în chiar momentul disperatului gest de salvări, plâns al cărui resort nici sirianul nu a părut a-l înţelege imediat. Interesant, din declaraţiile sale, mi se par două lucruri: că plânsul îl pune retroactiv în seama emoţiei omeneşti în faţa posibilităţii unui dezastru pe cale să se producă şi, apoi, că, după această întâmplare, şi-a reanalizat propria poziţie faţă de valul de imigranţi. Pe deasupra, refuză să se considere o eroină, declarând cu naturaleţe că gestul ei ar trebui judecat ca al oricărei fiinţe umane puse într-o situaţie de acelaşi fel.
Cea de-a doua întâmplare e, de fapt, iniţiativa, anunţată pe toate canalele mediatice din Italia, de a se organiza, în 16 septembrie, la Veneţia, un „marş al desculţilor„, ca gest de solidaritate cu imigranţii de pretutindeni şi, totodată, ca un act de sensibilizare a instanţelor politice europene şi naţionale în urgentarea unei soluţii unitare şi concertate pentru rezolvarea crizei. Un marş care va porni de la celebrul „Pod al desculţilor” şi care va traversa Veneţia la mijlocul manifestărilor actualei ediţii a Festivalului Internaţional de artă cinematografică, la care, alături de nume sonore ce-au aderat deja – sunt, în sine, revelatorii numele unor faimoşi cineaşti, precum Marco Bellocchio şi Toni Servillo – sunt aşteptate să li se alăture şi vedete mondiale prezente în Lagună.
Două întâmplări, două iniţiative, una strict individuală, alta colectivă, în care pare a se revigora şi potenţa spiritul solidarităţii ca unic răspuns la un fenomen ce riscă să tulbure nu doar proiectul Europei Unite, ci şi spiritul umanităţii din noi, într-o lume şi într-o epocă în care Istoria îşi reclamă cu putere partea de raţionalitate şi de umanitate ce-a marcată pentru mai bine de un mileniu.
