Proiect pentru incluziune socială

0
458


Astăzi, în sala de videoconferinţe a Prefecturii Dolj, va avea loc, de la ora 11:00, lansarea Proiectului „Guvernare Incluzivă”, un Parteneriat Public-Privat, realizat de către Instituţia Prefectului – Jud. Dolj, în colaborare cu Asociaţia „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21” şi Agenţia Naţională Funcţionarilor Publici. Proiectul se înscrie în obiectivele Programului de guvernare pentru 2013-2016 şi vizează iniţiative menite să răspundă mai bine problemelor cu care se confruntă grupurile dezavantajate. În acest scop, se propune un set de măsuri coerente, menite să contribuie la reducerea riscului de excludere şi de marginalizare socială a grupurilor vulnerabile din judeţele Buzău, Călăraşi, Dolj şi Mureş, prin colaborarea dintre autorităţile publice şi societatea civilă. La eveniment vor participa coordonatorii locali ai instituţiilor sau autorităţilor publice, partenere în proiect: Prefectura Dolj, Consiliul Judeţean Dolj, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj, Primăria Craiova, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi ai Comisiei Judeţene de Incluziune Socială. Proiectul se implementează cu sprijinul financiar al Programului RO10 – CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială, sub coordonarea Asociaţiei „Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21” , a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în parteneriat cu organizaţii neguvernamentale şi instituţii/autorităţi publice locale.