Grecia și creditorii internaționali au ajuns la un acord marți, după negocieri maraton care au durat toată noaptea, au anunțat oficialii eleni, în condițiile în care Atena trebuie să achite în 20 august o datorie de 3,2 miliarde de euro către BCE.
După 23 de ore de negocieri, care au început luni după amiază, oficialii eleni au ieșit epuizați din hotelul unde s-au desfășurat negocierile, în centrul Atenei, anunțând că cele două părți au ajuns la un acord privind detaliile acordului, deși rămân de rezolvat câteva probleme minore.
Valoarea celui de-al treilea pachet de asistență financiară este estimată la 86 miliarde de euro (94,75 miliarde de dolari).
Conform surselor din apropierea negocierilor, Grecia are ca obiectiv obținerea unui excedent bugetar primar, excluzând costurile cu serviciul datoriei, din 2016. Anterior, țintele indicau un excedent bugetar primar de 0,25% din PIB în 2015, un plus de 0,5% din PIB în 2016, 1,75% din PIB în 2017 și 3,5% din PIB în 2018, susțin surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Unul din subiectele sensibile îl reprezintă modul în care se va realiza recapitalizarea băncilor elene și cum va fi gestionată problema creditelor neperformante.
Autoritățile de la Atena vor să înființeze o bancă de rebuturi (bad bank) pentru a rezolva problema, în timp ce creditorii internaționali cer vânzarea lor către fondurile specializate. Rata creditelor neperformante reprezenta aproximativ 35% din totalul portofoliului de împrumuturi în primul trimestru din 2015 iar procentul ar urma să crească din cauza declinului economiei și a impunerii restricțiilor asupra mișcărilor de capital.
Eurogrupul se întâlnește vineri
Oficialii eleni se așteaptă ca acordul să fie ratificat de Parlament miercuri sau joi, urmând să fie examinat vineri de miniștrii de Finanțe din zona euro, ceea ce va permite Greciei să primească prima tranșă până în 20 august, când trebuie să achite o datorie de 3,2 miliarde de euro către BCE.
Miniștrii de Finanțe din zona euro (Eurogrup) se vor întâlni, vineri, pentru a aproba al treilea program de asistență financiară acordat Greciei, a anunțat, marți, premierul spaniol, Mariano Rajoy. „Uniunea Europeană face din nou un pariu mare. Să sperăm că o dată pentru totdeauna acest pariu va ajuta ca lucrurile să revină la normal”, a declarat premierul spaniol.
Slovacia nu-i va ierta Greciei „nici un cent din datorie”
Negocierile în vederea extinderii termenului de rambursare a datoriei grecești au și ele o limită, a declarat premierul slovac Robert Fico într-un interviu acordat cotidianului austriac Der Standard, preluat de agenția de presă Interfax. „Nu putem aștepta 100 de ani până când Grecia își va achita datoria”, a spus Robert Fico, subliniind că „Slovacia este una dintre țări care se opun în mod categoric reducerii sumei principale din datoria Greciei”. „Slovacia nu va ierta nici un cent din datoria de stat (a Greciei), atât timp cât eu sunt premier”, a mai spus acesta.
Slovacia, alături de Germania, Finlanda și Olanda, face parte din grupul de țări din zona euro cu atitudini extrem de ostile față de Grecia.
Economia Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru din 2015, înregistrând un declin de 0,2%, după o scădere de 0,4% în precedentele trei luni, a anunțat recent Oficiul Central de Statistică (ELSTAT).
În 2014, economia a ieșit din recesiunea care a durat șase ani, înregistrând un avans de 0,8%, dar turbulențele din ultimele luni au afectat evoluția PIB-ului.