Iran: Fiul fostului președinte Rafsandjani, în închisoare

0
367

Închisoarea Evin, situată la nord de Teheran, are, de câteva zile, un deținut celebru, Mehdi Hachemi, unul din fii fostului președinte Akbar Hachemi Rafsandjani (1989-1997), care a fost adus aici pentru a ispăși o pedeapsă de 10 ani de închisoare, învinuit fiind de escrocherie, deturnare de fonduri și atentat la securitatea națională.

Înainte de a merge la închisoare, Mehdi Hachemi, anturat de membrii familiei și jurnaliști, a distribuit un comunicat pentru a solicita difuzarea integrală a procesului său de către televiziunea națională. În vârstă de 45 de ani, fost șef al Organizației pentru optimizarea consumului de energie, el a calificat injustă și ilegală condamnarea sa, în care ”calculele politice” au jucat un rol.

Mehdi Hachemi, care a părăsit Iranul după realegerea contestată, în iunie 2009, a fostului președinte ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad (2005-2013), s-a reîntors în Iran, în octombrie 2012. La o zi după sosirea sa, a fost arestat pentru trei luni, la închisoarea Evin. În așteptarea procesului său, a fost eliberat contra unei cauțiuni de 10 miliarde tomans, circa 2,5 milioane de euro. Presa și personalitățile conservatoare l-au acuzat pe Mehdi Hachemi de corupție economică și orchestrarea manifestațiilor care au urmat realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad.

Pe timpul protestelor, Akbar Hachemi Rafsandjani a apărat manifestanții și nu a acceptat rezultatul oficial al alegerilor prezidențiale. Din această cauză, în ultimii ani, influența sa a fost mult diminuată. În 2013, candidatul pe care l-a susținut, Hassan Rohani, a câștigat prezidențialele. Săptămâna trecută, Akbar Hachemi Rafsandjani a făcut cunoscută intenția sa de a candida la alegerile viitoare, din martie 2016, pentru adunarea experților, care are misiunea alegerii viitorului ghid suprem. Actualul ghid suprem este Ali Khamenei, care are 76 de ani.

Akbar Hachemi Rafsandjani rămâne un fervent critic al ex-președintelui Mahmoud Ahmadinejad, și arestarea fiului său pe timpul celui de-a doilea mandat a fost interpretată ca o lovitură administrată contra lui de conservatori. Înainte de a merge la închisoare, Mehdi Hachemi a scris, pe Facebook, un mesaj prin care stabilea o legătură între candidatura tatălui său la apropiatele alegeri pentru adunarea experților și arestarea sa.