Pământul se vinde pe bani grei

0
377

De anul trecut, comercializarea terenurilor agricole a cunoscut o transformare accentuată odată cu intrarea în vigoare la 31.05.2014 a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării- cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Până la data de 30.07.2015, la Direcţia pentru Agricultură Dolj au fost înregistrate aproximativ 6.400 de dosare privind oferte de vânzare. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Obleagă Meca Ovidiu, cel mai mic preţ a fost de 3.000 lei/ha în zone unde comasarea agricolă nu a predominat. În schimb, alta este situaţia în arealul de câmpie din sudul Doljului. Aici preţul a urcat la 3.750 euro/ha. Preţul mediu cu care un hectar de teren arabil în extravilan se vinde în prezent este de 9.000 lei.

În mare parte, prin acest demers legislativ statul a dorit să aducă în legalitate actele de vânzare-cumpărare încheiate anterior ce se bazau doar pe o simplă chitanţă de mână.

Potrivit Ordinului 719/2014 privind aplicarea normelor metodologice de aplicare a Legii 17/2014, cei care doresc să-şi vândă terenul trebuie să depună la primărie cererea privind afişarea ofertei de vânzare însoţită de copie carte de identitate, copie legalizată a actului de proprietate asupra terenului vândut, extras de carte funciară , precum şi alte acte solicitate.

Există totuşi terenuri ce pot fi vândute doar în anumite condiţii stricte. Este cazul terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţa de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale. Acestea pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urmă consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţionala a României, cu modificările şi completările ulterioare.

La vânzarea mai mare de 25 ha, obligatoriu, se va solicitat avizul Ministerului Agriculturii. Avizul final se trimită vânzătorului şi este valabil doar 6 luni de la data comunicării către vânzător. O singura excepţie există aici, dacă părţile au încheiat un antecontract în perioada de valabilitate a avizului.

VALENTIN CEAUŞESCU