Avem Aeroport Internaţional !

0
426

În şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Dolj, aleşii judeţeni au votat în unanimitate modificarea denumirii Aeroportului Craiova din RA Aeroportul Craiova în RA Aeroportul Internaţional Craiova, asta după ce li s-a prezentat Ordinul ministrului Transporturilor şi Infrastructurii prin care s-a certificat Aeroportul Craiova ca fiind un aeroport deschis traficului internaţional.

„Noi, de-a lungul timpului, am mai spus că suntem aeroport internaţional pentru că aveam zboruri internaţionale… Dar asta nu rezolva problema, pentru că există anumite condiţii pe baza cărora un anumit aeroport poate să primească titulatura de internaţional sau nu. Acum avem un ordin semnat de ministru şi putem să spunem că abia de acum înainte Aeroportul din Craiova este aeroport internaţional. Acest lucru poate aduce şi aspecte bune şi aspecte mai puţin bune – adică o să apară alte cheltuieli ce trebuie să le facem şi probabil că mai spre finele anului, când poate se va pune problema intrării României în Schegen, Aeroportul Internaţional Craiova va îndeplini aceste condiţii”, a subliniat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.

La rândul său, Mircea Dumitru, directorul executiv al RA Aeroportul Internaţional Craiova, a vorbit consilierilor ce înseamnă acest statut de aeroport internaţional, ce investiţii necesită şi cât este de important să avem un astfel de aeroport.