Prinşi în flagrant la furat de lemne

0
341

Doi tineri din comuna Podari au fost prinşi de jandarmi în flagrant, în timp ce tăiau ilegal copaci din pădurea de pe raza localităţii. Jandarmii le-au întocmit dosare penale şi i-au predat atât pe ei, cât şi lemnele găsite, poliţiştilor din localitate pentru continuarea cercetărilor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au anunţat că, vineri seara, în jurul orei 20.00, un echipaj de jandarmi din cadrul  I.J.J. Dolj, aflat pe timpul executării unei acţiuni specifice de combatere a delictelor silvice, a depistat în flagrant, pe malul râului Jiu, în zona localităţii Podari, două persoane ce  tăiaseră ilegal, cu un motofierăstrău, mai mulţi buşteni din specia plop alb.

Jandarmii i-au legitimat şi identificat pe cei doi, constatând că este vorba despre C.D.O., în vârstă de 20 ani, şi P.M., în vârstă de 31 ani, ambii din localitatea Podari, judeţul Dolj. Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală şi furt de material lemnos, care au fost predate, împreună cu cele două persoane în cauză, poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Podari, după cum au anunţat reprezentanţii unităţii.