Peste 170 de staţii de distribuţie a carburanţilor din judeţ, verificate de poliţişti

0
269

În perioada 7 – 23 iulie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentelor Sisteme de Securitate de la poliţiile municipale, orăşeneşti, secţiile din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova cu sprijinul poliţiştilor de specialitate din cadrul Serviciului de Ordine Publică, au organizat o acţiune pentru verificarea modului de asigurare a pazei şi securităţii staţiilor de distribuţie carburanţi din judeţ.

În cadrul acţiunii au fost efectuate verificări la 174 obiective,  din care 89 staţii PECO, iar alte 85 controale şi verificări au fost făcute la staţii GPL. Au fost organizate 123 de exerciţii de alarmare, astfel că 123 de echipaje de intervenţie au fost verificate. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii 333/2003, în valoare de 2.000 lei. De asemenea, la staţiile de distribuţie carburanţi care nu sunt asigurate conform prevederilor legale au fost întocmite procese- verbale prin care au fost trasate sarcini cu termene concrete de remediere a disfuncţionalităţilor.

Cu ocazia verificărilor efectuate, atât administratorii, personalul de serviciu, cât şi agenţii de intervenţie au fost instruiţi cu privire la modul de acţiune, fiindu-le oferite şi câteva sfaturi prin care s-a urmărit pregătirea antivictimală a acestora, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.