Congres PSD în noiembrie?

0
341
Victor Ponta

Hotărât să pună ordine în PSD Bucureşti, liderul social-democrat Victor Ponta va convoca în noiembrie un congres, în care va solicita excluderea lui Marian Vanghelie din partid, spun surse din PSD. Congresul ar avea ca ţintă mai generală impunerea unui alt model de leadership la nivel central şi local, înaintea celor două valuri de alegeri de anul viitor. Mai multe voci din PSD au cerut, în ultimele luni, sancţionarea edilului de la sectorul 5, din cauza problemelor de imagine pe care acesta le aduce partidului. Ponta se simte pe val, fiind cotat de ultimul sondaj IMAS cu o încredere de 29%, în timp ce PSD are 24%. Este pentru prima dată când Ponta depăşeşte partidul în opţiunile electoratului şi prima dată de la Ion Iliescu când socialiştii au un posibil „lider locomotivă”.