Cresc sau nu salariile bugetarilor anul acesta?

0
336

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că în Coaliţie nu s-a discutat despre o eventuală majorare a salariilor începând cu luna octombrie 2011, el precizând că obiectivul este ca de la 1 ianuarie 2012 să înceapă recuperarea diminuării salariale. „Legat de eventuala majorare a salariilor începând din luna octombrie, nu a fost o asemenea discuţie în cadrul Coaliţiei. Obiectivul nostru este ca începând din 1 ianuarie să începem recuperarea salarială, dar aceasta depinde de creşterea economică, de încadrarea în plafonul pentru bani alocaţi pentru 2012 şi aceste lucruri se vor discuta la legea bugetului pentru anul 2012”, a declarat premierul Boc după şedinţa BPN al PDL.

Precizarea premierului a venit după ce, în prima parte a zilei de ieri, mai mulţi reprezentanţi ai formaţiunilor aflate la putere, care participaseră la şedinţa Coaliţiei, au declarat că s-a decis majorarea salariilor bugetarilor începând cu toamna acestui an. Unul dintre ei este liderul minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian, care a afirmat că majorările salariale vor fi aplicate din luna octombrie 2011: „S-a discutat despre un procent de majorare a salariilor de 5%, dar rămâne să mai discutăm procentul cu care se vor majora. Să vedem dacă este o măsură sustenabilă”.

În schimb, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a menţionat că în cadrul Coaliţiei nu s-a luat vreo decizie în sensul majorării salariilor începând cu luna octombrie 2011, ci doar s-a discutat despre recuperarea tăierilor făcute anul trecut, dar din 2012. „Nu am discutat despre salariile din 2011, ci doar posibilitatea de a mări anul viitor, dar nici aici nu am discutat în prea multe detalii, până nu vedem bugetul. A fost o discuţie mai mult ipotetică”, a întărit Kelemen Hunor.

Înaintea lui Emil Boc, informaţia fusese dezminţită de purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, care a precizat, într-o conferinţă de presă, că „în Coaliţie, azi (n.r. – ieri), nu s-a discutat subiectul creşterii salariilor. Nimeni nu are în intenţie ca de la 1 octombrie să existe o creştere a salariilor”. El a mai susţinut că nu este momentul pentru a lua măsuri „populiste” şi că „nimeni din Coaliţie nu a dat semne de slăbiciune populistă”.

După ce, iniţial, refuzase să lămurească lucrurile, după apariţia publică a premierului, parcă încurajat de spusele acestuia, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că este prematur să se vorbească despre majorarea salariilor, precizând că rectificarea bugetară prognozată pentru la toamnă vizează bani pentru investiţii şi plata arieratelor.