O pledoarie pentru Casa Memorială „Marin Sorescu” de la Bulzeşti

Povestea pe care o vom depăna este, mai degrabă, tristă, descumpănitoare pe alocuri. Şi teamă ne este că, la capătul ei, orice judecată nu va putea fi decât ambiguă. Pe marele, dacă nu inegalabilul scriitor doljean Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, în comuna Bulzeşti), de bună seamă îl revendicăm în orice împrejurare, anual avem, la Craiova, „Zilele Marin Sorescu”, el făcând cunoscută lumii literare şi nu numai mobilitatea spiritului oltenesc, prin tehnica greu egalabilă a aluziei, dar şi sagacitatea funciară, gândirea asociativă şi ingeniozitatea semenilor săi. Alex Ştefănescu, în a sa „Istorie a literaturii române contemporane”, spune despre Marin Sorescu că, în deceniul şapte al secolului XX, acesta era la fel de popular în România ca Johann Strauss în Austria. Pentru criticul literar amintit, Marin Sorescu a fost – şi este post mortem – „un poet important, un dramaturg important, un critic literar important, un traducător important, , un prozator (destul de) important, un publicist destul de important. Urmând exemplul lui George Călinescu s-a manifestat ca un scriitor complet, plimbându-şi mâna de virtuoz pe întreaga claviatură a genurilor literare. Nici un alt autor român contemporan cu el nu a mai dovedit o asemenea mobilitate artistică şi intelectuală”. Considerat un demon al inventivităţii, ca dramaturg, Marin Sorescu a oferit un adevărat recital de subtilitate aluzivă, favorizat de faptul că teatrul presupune, prin definiţie, un public care îi conferă autorului posibilitatea de a stabili „o relaţie de complicitate”. Tradus în 20 de limbi, cu 75 de volume apărute în străinătate, Marin Sorescu rămâne în istoria locului, înainte de toate, fiindcă şi asta ne interesează, un inegalabil pisc al spiritualităţii doljene, pe care îl vom revendica de-a pururea, pentru verva sa artistică ieşită din comun. Care este, de fapt, problema în discuţie? Lectorul universitar dr. Sorin Sorescu – nepoata marelui scriitor – preşedinta Fundaţiei Culturale care îi poartă numele – avansează următorul proiect, deloc de neluat în seamă: cedarea prin contract de comodat, pe termen lung (25-30 de ani) Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova a Casei Memoriale de la Bulzeşti, cu obligaţia renovării şi amenajării, angajării de personal de specialitate în vederea desfăşurării unor activităţi culturale adecvate. La rândul ei, Fundaţia ar urma să se implice în organizarea de evenimente. Până aici lucrurile se circumscriu firescului deplin. Numai că Fundaţia Culturală „Marin Sorescu” deţine doar 95% din proprietăţile imobiliare moştenite după decesul soţilor Marin şi Verginia Sorescu, restul de 5% rămânând în succesiunea fratelui cel mare al scriitorului – decedat şi el între timp –, revendicate acum de cei patru copii ai săi, sub formă de sultă, care ar valora aproximativ 15.000 de euro. Deşi noi opinăm că vor revendica şi drepturi de proprietate intelectuală. Fundaţia, menţionează într-un memoriu doamna dr. Sorina Sorescu – autoarea unui memorabil studiu despre romanele lui Augustin Buzura „O lectură metacritică” (Ed. Aius 2014) – „nu are resurse financiare pentru a rezolva singură această problemă”. Sorina Sorescu pare de bună credinţă, în expunerea ei. Surmontarea dificultăţilor, să le spunem aşa, cu o geneză autohtonă, nu este deloc facilă. Nu mai evocăm propunerea de extindere a unui posibil parteneriat public-privat, interesant pe fond, fiindcă este vorba de chestiuni de detaliu. Să conchidem: Casa Memorială „Marin Sorescu” de la Bulzeşti merită, în memoria marelui scriitor, apărată, dată în circuit pentru simbolistica ei. Există riscul să ajungă în situaţia casei lui Alexandru Macedonski, de la Pometeşti, de pe valea Amaradiei. Etalând reticenţă, în orice discuţie, despre valorificarea Casei Memoriale „Marin Sorescu” şi, în acelaşi timp, revendicându-l pe marele scriitor, ne situăm într-o logică anacronică. Acroşarea discuţiei, la nivelul judeţului Dolj, ceea ce am recomanda, ar fi o dovadă de respect pentru Marin Sorescu şi, în acelaşi timp, un veritabil demers cultural. Nu excludem să se poată identifica o soluţie viabilă şi fericită, după cum nu excludem şi un posibil blocaj, din cauze pe care nu le stăpânim.