Acord pentru banii nemţilor din băncile elveţiene

0
307

Germania şi Elveţia vor semna, la 10 august, un acord privind banii neimpozitaţi ascunşi în băncile elveţiene, instituţiile de credit urmând să plătească două miliarde franci (2,5 miliarde dolari) drept garanţie pentru încasarea taxelor de către Germania, potrivit publicaţiei SonntagsZeitung. Secretul bancar foarte strict, care a permis Elveţiei să-şi construiască o industrie bancară de mii de miliarde de dolari, a fost criticat puternic în ultima perioadă şi a cauzat dificultăţi în relaţiile cu statele care vor să depisteze evazioniştii. Potivit unor surse bine informate, citate de SonntagsZeitung, băncile din Elveţia vor plăti două miliarde de franci elveţieni Germaniei drept garanţie că persoanele care au depozite nedeclarate îşi vor plăti taxele. Autorităţile au negociat şi cu oficiali din Marea Britanie, garanţiile fiind de 500 de milioane de franci. Dacă Germania va încasa din taxe cel puţin patru miliarde de franci, atunci garanţia va fi înapoiată băncilor.