Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 24 iunie. Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus şi a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său. Există o lungă perioada din viaţa Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informaţii. Cunoaştem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Ioan este nume iudaic – “Iohanan” prescurtare din Iehohanan şi înseamnă “Dumnezeu s-a milostivit”. Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tămâiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul intră o singură dată pe an, în luna a şaptea, ziua a 10 a ( Levitic 16, 29).
Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie şi alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de naştere.
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că după solstiţiul de vară din 21 iunie, ziua începe să scadă şi noaptea să crească. De aici putem înţelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoană care reprezintă Legea Veche, se naşte într-un timp când ziua se micşorează, ca semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos. Să nu uităm că Naşterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstiţiul de iarnă din 22 decembrie. Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: “Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11, 11), este mărturisirea lui Hristos despre Ioan. Nu există contradicţie în cele afirmate de Hristos. Că să înţelegem că Ioan Botezătorul este “cel mai mare între cei născuţi din femei”, ne este de ajuns să ştim că a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlneşte cu Fecioara Maria atunci când această Îl purta în pântece pe Domnul, că a vieţuit în pustie precum un înger, că L-a botezat pe Hristos la răul Iordan… Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi că se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Cămila poate simboliza atât curăţia, cât şi necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută şi ca necurată, dacă ţinem seama că avea copita despicată. Dacă rămânem la prima semnificaţie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăţia prefigura neamurile păgâne. Faptul că Ioan purta o haină din păr de cămilă, simbolizează chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor. Cât priveşte hrana sa, trebuie să ştim că albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.
Prin smerenia sa absolută, iubirea sa totală faţă de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine şi a înlocuirii ei cu iubirea pentru altul, Ioan Botezătorul se trece în umbră, se şterge, parcă s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneşte Iisus în versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfântului Ioan, prietenul care se bucură de bucuria Mirelui, care stă şi-L ascultă cu dragoste şi supunere, care nu-şi doreşte nimic altceva decât să-L slujească. Iată ce este Ioan Botezătorul: este minunată pildă de “eu” care iese din sine şi – cu smerenie şi neţărmurit devotament – dobândeşte putinţa de a-şi iubi semenul mai mult decât pe sine însuşi. Acelaşi exemplu să-l urmăm şi noi, creştinii de azi, şi cu smerenie şi dragoste să ne rugăm Înaintemergătorului Domnului nostru Iisus Hristos să mijlocească pentru noi în faţa Tronului Ceresc, Amin !
Preot LIVIU SĂNDOI
