Cu doamna ministru Rovana Plumb la atac

0
337

La nivelul conducerii de la centru a PSD, doamna ministru Rovana Plumb e un fel de nr. 2 din partid, fiind preşedinta Consiliului Naţional, desemnată de liderul naţional Victor Ponta. În astfel de momente, realmente insolite, a încercat o declaraţie de solidaritate cu Victor Ponta şi de persiflare a intenţiilor liberalilor ieşiţi la încălzire înaintea „moţiunii de cenzură”. Gestul său e salutar dar atât. Rovana Plumb neavând nici discurs acid, nici anvergură politică recunoscută. Unde sunt virtuoşii partidului capabili să explice, convingător, de ce aşa şi nu aşa. Cu argumente juridice, dacă există. Prezentă în studio, duminică seara, la Antena 3, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a mai spus câte ceva, pe un ton de zădărnicie. În rest,  comunicatorii lor mormăie în batistă, social-democraţii ţin capul la cutie, fără să realizeze că nu sugerează altceva decât o inhibare generală, dacă nu o panică. La rândul său, tabăra liberalilor nu acceptă decât monologul, într-o logică aidoma unei plase cu ochiuri rupte, deşi parcă nu de etică înălţătoare pot vorbi liderii ei. Spectacolul e aproape terifiant. Premierul Victor Ponta stă încă în picioare, reuşind să îmblânzească frica din el. Deznodământul e greu de prevăzut. Ca să ai un Waterloo, că tot se împlinesc 200 de ani, peste câteva zile de la istorica bătălie, trebuie să fii mai curajos decât alţii. Dacă pentru o bătălie pe care o câştigi îţi trebuie curaj, pentru o bătălie pe care o pierzi îţi trebuie un curaj însutit. Pentru asta trebuie să fii, dacă nu un Napoleon, măcar un om în toată firea. Lucrurile sunt cele care sunt. Să explicăm totuşi că „momentul Waterloo” intervine când suntem învinşi şi tocmai de aceea forţăm o victorie imposibilă. Spuneam după alegerile prezidenţiale că Victor Ponta nu mai are un adversar, ci numai advresari. Chiar şi apropiaţii care i-au mai rămas, unii dintr-un sentiment de onoare, şi nu-l vor părăsi, presimt că în destin e scris clar „insula Sfânta Elena”. Toate bătăliile electorale câştigate şi toate împlinirile guvernului său, în plan economic, atâtea câte au fost, nu mai contează, decât în măsura în care au dus la actuala stare de lucruri, creată de însuşi Victor Ponta. Să revenim. Cu Rovana Plumb poţi avea succes într-o şedinţă de partid, poate chiar şi într-o campanie electorală, dar nu într-o astfel de conjunctură când paradoxal doar vocea senatorului Şerban Nicolae, jurist de acceptabilă calitate, îl validează pentru o dezbatere. Povestea cu suspans teribil rămâne oricum delicată. Comisia Juridică a dat ieri aviz negativ pentru urmărirea penală. Dacă Victor Ponta face pasul înapoi, depunând mandatul de premier, în secunda următoare e părăsit şi de partid. Contextul îl ţine înfipt în funcţie şi dacă e vinovat şi dacă nu e vinovat de acuzaţiile DNA.