Corina Ozon își lansează și la Craiova cartea ,,Zilele amanţilor”

0
341

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” vă invită  astăzi, la ora 19.00, în Galeria „Vollard” a instituţiei, unde va fi lansat volumul ,,Zilele amanţilor”, de Corina Ozon. Apărută în octombrie 2014, cartea a devenit în scurt timp un best-seller, autoarea continuând-o de curând cu „Nopțile amanților”, ambele volume fiind publicate la Editura „Herg Benet”, Colecția „Radical din 7”. Corina Ozon este din Timişoara, însă locuieşte şi lucrează în Bucureşti.

Fost jurnalist, atât în presa scrisă, cât și în televiziune, autoarea experimentează scrisul sub mai multe forme, iar blogul este o pasiune de care se declară dependentă. De altfel, comunicarea îi este în continuare meserie, fiind, în prezent, Şeful Serviciului de Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul CN Imprimeria Naţională SA.

În cadrul evenimentului de astăzi – unul cu intrare liberă pentru public – vor lua cuvântul Cosmin Dragoste, Luiza Mitu, Daniel Botea şi  Ianolia Bucă. Vor putea fi achiziţionate cărţi, iar la final va avea loc o sesiune de autografe. După Craiova, Corina Ozon își va prezenta cărțile la Târgu Mureș, Sinaia, ca și în cadrul Târgului de Carte Bookfest de la București, organizat la Romexpo, între 20 și 24 mai.