Fotografii spectaculoase surprinse de cercetătorii științifici de la institutele Max-Planck din întreaga lume, expuse la Muzeul Olteniei

0
367

O dată pe an, prestigioasa societate Max-Planck din Germania le solicită oamenilor de știință de la cele 83 de institute ale sale din întreaga lume să selecteze cele mai interesante fotografii pe care le-au realizat în timpul cercetărilor întreprinse. 24 de asemenea imagini – pe cât de inedite, pe atât de spectaculoase – au ajuns și în România, grație proiectului educaţional „Un laborator de fizică şi limba germană”, derulat încă din anul 2012 în colaborare cu Institutul „Goethe” din București.

Opt școli din țară sunt implicate în acest proiect, două dintre ele fiind din Craiova: Colegiul Național „Carol I” și Colegiul Național „Frații Buzești”. Este motivul pentru care reprezentanții Max-Planck-Gesellschaft și ai Goethe-Institut Bukarest au ales orașul nostru pentru a prezenta, pentru prima dată în România, 12 dintre aceste fotografii, în cadrul expoziției intitulate „Imagini din lumea ştiinţei / Bilder aus der Wissenschaft”.

Evenimentul a avut loc marți, la Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei, unde creațiile – în egală măsură științifice și artistice – pot fi văzute până la sfârșitul lunii august, accesul celor interesați fiind liber. Managerul muzeului, Florin Ridiche, i-a asigurat pe inițiatorii proiectului că fotografiile vor fi admirate de mii de vizitatori, dat fiind faptul că vor intra în circuitul expozițional din Noaptea Europeană a Muzeelor (16/17 mai a.c.).

„O ușă către o lume pe care unii încă nu o cunosc prea bine – lumea cercetărilor științifice”

„Bacterii cu simț de orientare”, „Înveliș pentru plasmă încinsă”, „Coliziune în spațiu”, „Asfalt încins”, „Megaval la scală micro”, „Rotor biologic” – sunt numai câteva dintre „operele de artă” ale cercetătorilor științifici ce fascinează privitorul, trezindu-i, în același timp, curiozitatea față de activitatea acestora și descoperirile din spatele imaginilor. „Astfel, se deschide, prin ele, o nouă ușă către o lume pe care unii încă nu o cunosc prea bine – lumea cercetărilor științifice”, susțin organizatorii. La vernisaj, aceștia au precizat că gama de tehnici utilizate se întinde de la fotografia convenţională la imagini de microscop, colorate – microscopie cu iluminare, microscopie electronică cu scanare, microscopie cu efect de tunel – şi până la simulările computerizate.

Imaginile provin de institute Max-Planck din întreaga lume – de Biofizică, Biochimie, pentru Cercetarea Coloizilor și Interfețelor, de Fizica Luminii, de Fizica Plasmei, de Cercetare a Polimerilor, de Fizica Gravitației, de Meteorologie, de Dinamică și Autoorganizare ș.a. După cum se știe, Max-Planck-Gesellschaft este una dintre cele mai renumite instituții de cercetare științifică din Germania și din lume. Potrivit curatorului expoziției, Andrea Wegener – reprezentant Max-Planck-Gesellschaft Munchen, oamenii de știință de aici au numeroase colaborări: „Peste 4.000 de proiecte sunt desfășurate cu peste 5.600 de parteneri, mulți dintre ei din Europa de Est. Ne bucurăm foarte mult că am avut ocazia să prezentăm munca noastră și opiniei publice din România”, a precizat Andrea Wegener, aflată marți la Craiova. Aceasta a subliniat că „toate imaginile expuse provin din cercetarea actuală de la institutele Max-Planck și reflectă rezultatele muncii oamenilor de știință, deci nici una dintre imagini nu a fost făcută ca o poză… de plăcere!”.

Uwe Koch, atașat cultural al Ambasadei Germaniei la București, i-a îndemnat pe vizitatori „să își testeze limitele”

Spectaculoasele fotografii pot fi văzute și de publicul larg grație unui proiect derulat în colaborare cu Max-Planck la inițiativa Institutului „Goethe” din București, care asigură și finanțarea. „Vă întrebați ce ar putea avea în comun societatea Max-Planck și poetul nostru cel mai mare din Germania, care dă și numele institutului nostru. Goethe a fost nu numai poet, ci și un om de știință. S-a preocupat de domenii precum optica, biologia, mineritul și multe altele”, a explicat Uwe Koch – atașat cultural al Ambasadei Germaniei la București.

Invitatul le-a vorbit tinerilor veniți la vernisaj despre „Faust” și curiozitatea care ne îndeamnă mereu să o luăm de la capăt. „În unele dintre imaginile expuse aici veți putea vedea cum lumea noastră, care este percepută într-un anumit fel, dintr-o dată nu mai apare ca atare și începe să se comporte în mod haotic. Tocmai aceasta este și partea frumoasă a acestor imagini: ne arată că atât arta, cât și știința se mișcă într-o zonă limită a ceea ce poate fi conceput și înțeles de mintea umană. Așadar, le doresc tuturor vizitatorilor să își testeze puțin limitele și să se simtă bine făcând acest lucru”, a adăugat Uwe Koch.

Proiectul „Un laborator de fizică şi limba germană” – adevărată provocare educațională pentru opt școli din România

Intitulat „Un laborator de fizică şi limba germană”, proiectul a fost prezentat la Craiova de Christa Ganterer – director al departamentului de limba germană de la Goethe-Institut Bukarest. «Vă întrebați poate ce are de-a face Institutul „Goethe” cu fizica, cu științele naturii? Pentru că el este cunoscut pentru promovarea limbii și culturii germane…. Goethe-Institut a inițiat în anul 2012 un nou proiect, prin care a dorit să reunească Fizica, respectiv Științele naturii, cu Limba germană. În acest sens au fost selectate opt școli cu profil real, care au fost implicate în acest proiect. În unele din ele se predă Fizica, în altele Chimia în limba germană. Două dintre aceste școli partenere se găsesc la Craiova și din acest motiv a fost ales acest oraș pentru prezentarea acestei prime expoziții», a precizat Christa Ganterer.

Inițiatorii proiectului au dorit, în primul rând, să îi atragă pe tineri către științele naturii și apoi să le îmbunătățească acestora cunoștințele de limbă germană. «Este al treilea an în care proiectul se desfășoară și sperăm ca acesta să nu fie ultimul. Popularitatea lui a crescut foarte mult. Se cere tot mai mult predarea Fizicii în limba germană – în prezent avem 483 de elevi care participă la astfel de cursuri. De asemenea, și motivația în rândul profesorilor a sporit și sperăm ca această tendință să continue», a mai declarat Christa Ganterer.

Reprezentantul Goethe-Institut Bukarest a mai spus că, prin acest proiect, au fost organizate mai multe activități – cursuri de Limba germană, seminații de perfecționare pentru profesorii de Fizică și Chimie, o vizită de studiu în Germania și, chiar de curând, un concurs de „experimente altfel”, la care au participat 220 de elevi de la nouă școli. O parte importantă a proiectului o reprezintă expozițiile, cea intitulată „Imagini din lumea ştiinţei / Bilder aus der Wissenschaft” asigurând „accesul la Științele naturii – un acces care se dorește a fi mai vizual, mai tangibil și mai orientat către practică”.

Colegiile Naționale „Carol I” și „Frații Buzești”, dotate cu zece truse de laborator Phywe, în valoare de 40.000 euro

Între cele opt școli partenere în proiectul „Un laborator de fizică şi limba germană” se regăsesc și două prestigioase colegii craiovene: „Carol I” și „Frații Buzești”. Finanțarea generoasă din partea Ministerului de Externe din Germania acordată acestora prin proiect a făcut posibilă dotarea cu echipamente necesare pentru experimente și, astfel – spune Christa Ganterer – „să fie promovată învățarea prin cercetare și, de asemenea, încurajată o învățare mai creativă”.

Colegiul Național „Carol I” este partener din anul 2013, beneficiind de dotări care, potrivit prof. Liviu Ionescu, constau în „cinci truse pentru lucrări experimentale de laborator – mecanică, termodinamică, electricitate și optică –, folosite fie în activitățile de cerc, fie de disciplină opțională”. Trusele poartă marca unei firme de tradiție, Phywe, cu 100 de ani de activitate, și sunt folosite de cei 20 de elevi din clasa a XI-a – Secția de Științele Naturii, care frecventează cercul opțional de la Colegiul Național „Carol I”. Alte asemenea cinci truse au ajuns, datorită implicării încă din 2012 în proiectul  „Un laborator de fizică şi limba germană”, la Colegiul Național „Frații Buzești”, fiind utilizate de elevi din clasele a IX-a și a X-a de la Secția de Matematică-Informatică – bilingv germană. Profesorul de Fizică Liviu Ionescu apreciază că valoarea celor 10 truse se ridică la aproximativ 40.000 de mii de euro, bani pe care instituțiile craiovene nu și-ar fi permis, altfel, să îi investească în dotări.

***

Expoziția „Imagini din lumea ştiinţei / Bilder aus der Wissenschaft” va fi prezentată și în alte orașe din țară în care există școli partenere în proiect, organizatorii ei sperând că ea va stârni pretutindeni curiozitatea și va trezi interesul pentru cercetare. Că vorbim despre știință reflectată în imagini sau că aceste fotografii pot fi considerate opere de artă… depinde de perspectiva celui care le privește, consideră curatorul expoziției, Andrea Wegener, recomandându-le celor captivați de ceea ce descoperă la Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei din Craiova să viziteze și site-ul www.bilder.mpg.de.