Senatul a adoptat, ieri, cu 114 voturi pentru, 3 împotrivă şi 4 abţineri, proiectul de lege privind alegerile locale, astfel încât preşedinţii consiliilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă, iar primarii vor fi aleşi într-un singur tur.
Astfel, proiectul prevede că preşedinţii consiliilor judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii să fie aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia pot fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat. O altă prevedere a proiectului de lege este că primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent.
Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1.000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.
Toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent, precum şi implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetăţenilor cu drept de vot şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului.
În cazul în care consilierii părăsesc partidele pe listele cărora au candidat, prefecţii să fie cei care vor constata încetarea mandatului şi nu prin votul consilierilor, cum era până acum.
Proiectul care modifică trei legi, şi anume legea alegerilor locale, administraţiei locale şi statutul aleşilor locali, a fost adoptat în forma stabilită de Comisia de cod electoral şi urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.