Presa culturală, tema celui de-al VIII-lea Congres Naţional de Istorie a Presei de la Oradea

0
346

În perioada 24-26 aprilie, la Oradea va avea loc cel de-al VIII-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România. Evenimentul este organizat de  Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), în colaborare cu Universitatea din Oradea (Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – Departamentul de Istorie; Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării; Facultatea de Litere), în parteneriat cu Muzeul „Iosif Vulcan”, cu revista „Familia” şi cu Direcția Județeană pentru Cultură Bihor.

Obiectivul major al Congresului este „de a continua stimularea interesului comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică privind problemele cu care se confruntă”.

Această ediție aduce în atenția și dezbaterea societății academice tema Presa culturală, cu diversele sale aspecte. Întrucât se împlinesc 150 de ani de la apariția revistei culturale „Familia” din Oradea, întregul spațiu al congresului va fi dedicat acestui eveniment. Conferința inaugurală va fi susținută de acad. Nicolae Edroiu, director al Institutului de Istorie „George Bariț” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Între membrii Consiliului științific – prezidat de prof. univ. dr. Ilie Rad – se regăsește și conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin – cadru didactic la Universitatea din Craiova, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și realizatoare de emisiuni la Radio România Oltenia Craiova.