Piaţeta de la ”Sfântul Ilie” nu va fi gata în luna mai

0
351

Piaţeta de la biserica „Sfântul Ilie” nu va fi gata în luna mai, dar va fi, totuşi, dichisită cu verdeaţă pentru inaugurarea centrului istoric. Proiectul este întârziat puţin deoarece Primăria Craiova a cerut arhitecţilor de la Timişoara să personalizeze mai mult unele obiective care se vor regăsi în curtea bisericii.

Primăria Craiova a intrat în procedurile prealabile de contractare cu arhitecţii din Timişoara care au fost declaraţi câştigătorii concursului de soluţii şi care, apoi, au fost agreaţi şi de autorităţile locale. „Noi am făcut legătura între firma de arhitectură de la Timişoara, care a câştigat concursul, şi Primăria Craiova, care se va ocupa de punerea în operă. Se pare că proiectul nu se va încadra, totuşi, în luna mai, aşa cum se anunţase iniţial, dar autorităţilor îşi doresc să facă o amenajare agreabilă a acestui loc”, a precizat arhitectul Radu Ionescu, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Craiova.

Proiectul nu cere o tehnică excepţională

Spaţiul va fi păstrat în conservare până se va face o licitaţie şi se va monta gazon ca să arate bine până când va avea loc lucrarea propriu-zisă. „Proiectul, aşa cum a fost realizat, nu cere o tehnică de construcţie excepţională, iar unul dintre criteriile de jurizare a fost acela ca ideea propusă să fie şi fezabilă, să poată să fie pusă în practică. Proiectul acesta nu este foarte complicat, nu necesită multe materiale, fiind ingenios ca şi soluţie, dar Primăria Craiova a venit cu nişte mici adăugiri care-i schimbă costurile de realizare”, a explicat Radu Ionescu. În funcţie de cât va fi valoarea finală, municipalitatea poate fie facă o încredinţare directă către firmă, fie să organizeze o licitaţie. Dacă devizul va fi peste 100.000 de euro se va ajunge la licitaţie.

Fântâna va fi personalizată

Potrivit preşedintelui OAR- Filiala Craiova, arhitecţii câştigători au propus o fântână, care să fie legată simbolic de izvorul de apă vie, de agheazmă, dar care să fie şi una de la care să se poată bea apă. „Din discuţiile agreate de ambele părţi, s-a pus problema ca, în afară de simbolul apei, această fântână să fie şi un obiect mai deosebit. Primăria a solicitat să nu fie doar ideea unei surse de apă potabilă pentru trecători, ci să fie şi ceva personalizat. Acolo se poate pune o mică statuie sau altceva, în funcţie de cum vor vedea arhitecţii, iar acum se lucrează la aceste detalii”, a menţionat arhitectul Radu Ionescu.

Calcanul poartă în spate o istorie a locului

Ideea pentru integrarea în peisaj a calcanului de la restaurantul „Oltenia” a fost agreată de primărie întrutotul şi se pare că nu va fi modificată. Peretele va fi îmbrăcat într-un schelet pe care va fi montată vegetaţia. Scheletul va fi unul transparent şi va lăsa să se vadă faptul că acolo a fost un zid care nu a mai fost continuat. „Ideea este foarte frumoasă pentru că peretele respectiv, prin chiar faptul că a fost întrerupt, poartă cu sine o istorie a acestei zone a oraşului. Acolo vor fi şi panouri inter-active, care vor oferi toate explicaţiile necesare”, a arătat Radu Ionescu. Potrivit acestuia, în urmă cu 150 de ani, Lipscaniul a avut fronturi continue de case, cu prăvălii la parter, dar care au fost dărâmate când s-a construit biserica Sfântul Ilie, de către familia Otetelişeanu.