Nevoia de librării…

0
59

Din tot felul de motive, Craiova – municipiul care aspiră la statutul de Capitală Culturală Europeană – are puţine librării, atât de puţine încât le poţi număra pe degetele unei singure mâini. Chiar dacă anual organizează, cu fast, Târgul de Carte „Gaudeamus, ajuns la ediţia a 14-a, constatarea descumpănitoare rămâne. S-ar putea justifica imediat că procurarea unei cărţi dorite se poate face printr-o comandă online, la editura respectivă, sau de pe site-uri, precum www.librărie.net, dar absenţa din peisajul comerţului craiovean a spaţiilor rezervate desfacerii de carte, activitate deloc ispititoare, nu se sincronizează deloc cu ceea ce oferă marile oraşe europene, prin care au trecut, neîndoielnic, şi edilii noştri. Mulţi dintre ei bănuiţi de o relaţie cumsecade cu lectura, deşi cititul este în declin. Viceprimarul Dan Daşoveanu, de pildă, după patru ani petrecuţi la Ambasada României din Berlin, ca diplomat, îndeplinind funcţia de consilier economic, chiar poate fi considerat o instanţă cu rezonabile puncte de vedere, într-o discuţie pe această temă. Oricum am întoarce lucrurile, nu se poate să ne găsim într-o asemenea situaţie, aproape anacronică, când dezvoltăm ambiţiile cunoscute, dar acceptăm faptul de cultură ca produs de supermarket şi efortul de cunoaştere într-o subspecie a shopping-ului. Când bătrâna arteră comercială a Craiovei, reabilitată, Lipscaniul, are opt sau nouă magazine care te îmbie cu rochii de mireasă, expuse în vitrine, se poate discuta şi despre gust, imaginaţie, rafinament, dar şi despre multe altele, semn că „economia de piaţă” este în faza bolilor infantile. Unii au numit-o componenta capitalismului karaoke. A fost un moment, nu ştim cât de inspirat, dar oricum voit pragmatic, când Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” a făcut încercări timide privind invitaţia la lectură frugală. S-a renunţat finalmente. Şi dacă oferta de carte este inhibitorie, se subţiază şi apetitul. S-ar putea reproşa că nimeni, chiar Consiliul Local Municipal Craiova, nu poate impune „un profil” anume de comerţ, fie acesta axat pe desfacerea de carte. Numai că teza este amendabilă: metabolismul culturii presupune, implicit, şi un coeficient de facilitate. Se poate discuta pe această temă. Ne aflăm, oricum, într-un moment în care cultura pe internet face victime de pe băncile şcolii, instalându-se vanitos şi în creierele mai tomnatice, încât „tableta” a devenit un substitut de personalitate, o excrescenţă care îşi domină utilizatorul. Retorica întrebare a lui George Călinescu, „Tot mai înveţi, maică?” (din volumul „Cronicile optimistului”), ar trebui redefinită. De citit mai citim câte ceva. Dar cărţi nu prea citim. Şi unul dintre motive, chiar de luat în seamă, este că acestea nu ne îmbie, din standuri stradale, ca pe malurile Senei, la Paris, sau dintr-un imens spaţiu comercial, cam cât Mercurul, cum am găsit la Dortmund. A mai discuta despre „halte de ajustare” – expresia îi aparţine lui Andrei Pleşu –, adică redobândirea chefului pentru citit, ţine de o solemnitate pedagogică şi preferabil să nu ne hazardăm. A fi intelectual nu înseamnă strict a ţine tot timpul o carte în mână, dar nici a uita ce înseamnă a ţine o carte în mână. Cu alte cuvinte, dozajul trebuie să rămână corect şi ne putem gândi la aşa ceva. Şi la ceea ce presupune un asemenea demers.