Plenul Parlamentului European a aprobat ajutorul de 1,8 miliarde de euro pentru Ucraina

0
318

Plenul Parlamentului European reunit la Bruxelles, a aprobat săptămâna trecută, ajutorul macrofinanciar în valoare de 1,8 miliarde de euro pentru Ucraina. Uniunea Europeană şi Ucraina trebuie să stabilească în continuare termenii asistenţei financiare într-un memorandum de înţelegere care să oblige Ucraina să implementeze un program de reforme menit să remedieze slăbiciunile structurale acumulate.

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru, raportor din umbră din partea social-democraţilor europeni pe acest raport şi vicepreşedintele Grupului S&D pe politică externă a precizat că Ucraina se află într-o stare de război de supravieţuire în faţa unei agresiuni din partea Rusiei care desfăşoară un război hibrid, nedeclarat, dar impus şi condus sistematic după ocuparea ilegală a Crimeii.

 „Ucraina este un partener strategic pentru Uniunea Europeană şi pentru lumea euro-atlantică. Solidaritatea şi susţinerea europeană pentru Ucraina trebuie să fie mai mult ca niciodată, substanţială, constantă şi eficientă. De aceea, sunt convins că această finanţare de 1,8 miliarde de euro, aprobată în procedură de urgenţă de către Comisia INTA, răspunde urgenţei şi păstrează coerenţa angajamentelor noastre. Ucraina face faţă unei recesiuni severe, iar criza se va prelungi pentru că este rezultatul unor probleme grave, macroeconomice şi structurale, agravate de un conflict de lungă durată şi previzibil, pe o durată şi mai lungă în viitor…”, a mai spus Victor Boştinaru.

 Proiectul de acord dintre Uniunea Europeană şi Ucraina include reforme ale administrării finanţelor publice, măsuri împotriva corupţiei, modificări la administrarea impozitelor, reforme în sectoarele energiei şi cel financiar, precum şi măsuri de îmbunătăţire a mediului de afaceri.

După semnarea acordului între UE şi Ucraina, banii vor merge direct în bugetul Ucrainei. Două treimi din suma agreată vor fi transferate până la sfârşitul anului, iar ultima tranşă în primul trimestru din 2016.