Un mort şi doi răniţi în accidente rutiere

0
370

O femeie de 69 de ani şi-a pierdut viaţa şi doi tineri au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în două accidente de circulaţie petrecute aproape simultan, luni seară.

Cel mai grav dintre evenimente s-a petrecut în jurul orei 19.00, în localitatea Pieleşti, pe D.N. 65, la km 14. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri s-a stabilit faptul că Luţu Cristian, de 39 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară Peugeot dinspre Slatina către Craiova, la ieşirea din Pieleşti a accidentat-o pe Anica Mirea, de 69 de ani, din Pieleşti. Medicii de pe ambulanţa SMURD ajunsă la faţa locului au încercat zeci de minute să o resusciteze pe femeie, însă fără nici un rezultat, fiind declarat decesul. Poliţiştii au stabilit că victima s-a angajat în traversarea străzii prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Cam pe la aceeaşi oră, la intersecţia străzii „Deva” cu bulevardul „1 Mai”, din Craiova, s-a produs un alt accident rutier, în urma căruia două persoane au ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conform poliţiştilor de la Rutieră, Isabela Zamfir, de 26 de ani, din Craiova, a condus un autoturism Jaguar pe strada „Deva”, iar la intersecţia cu bulevardul „1 Mai” nu a acordat prioritate unui autoturism BMW, condus de Marius Cuţă, de 23 de ani, din comuna Podari, acroşându-l. Din impact autoturismul BMW a fost proiectat într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui Ionuţ Buşcă, de 26 de ani, şi a Ramonei Toma, de 30 ani, ambii din Podari, pasageri  în BMW, care au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.