Criminalul de la Palilula, condamnat definitiv

0
336

Autorul crimei de la Palilula (comuna Bucovăţ), Ionuţ Mihăiţă Preda, de 23 de ani, care a ucis un cioban, în octombrie 2013, şi l-a aruncat la marginea satului, unde se duceau gunoaiele, a fost condamnat definitiv. Curtea de Apel Craiova a menţinut pedeapsa primită de acesta la Tribunalul Dolj, respectiv 14 ani de închisoare, şi i-a redus cuantumul daunelor materiale pe care trebuie să le achite, de la 5.301 lei la 5.000 lei. Hotărârea este definitivă, iar criminalul, care este după gratii de la sfârşitul lui octombrie 2013, va rămâne acolo până la ispăşirea pedepsei.

Reamintim că fapta pentru care a fost trimis în judecată Ionuţ Mihăiţă Preda s-a petrecut pe 19 octombrie 2013, cadavrul victimei fiind descoperit după o săptămână, pe 26 octombrie, îngropat în bălegar şi pe jumătate descompus, la marginea satului Palilula, comuna Bucovăţ. Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au coordonat cercetările în cauză, pe 19 octombrie 2013, Ion Mic, de 37 de ani, din comuna Întorsura, angajat ca cioban şi stabilit în satul Palilula, comuna Bucovăţ, s-a întâlnit la băut cu Ionuţ Mihăiţă Preda, de 23 de ani, din localitate, cioban la o altă stână. Cei doi se cunoşteau, mai ales că Preda este fratele vitreg al fostei concubine a lui Ion Mic.

După ce au băut şi s-au „încins” destul de bine, cei doi au plecat împreună, iar Mic i-ar fi reproşat lui Preda că a furat o oaie de la stâna sa. Cel din urmă s-a supărat, a sărit la Ion Mic şi l-a strâns de gât până l-a lăsat fără aer. Apoi şi-a scos cureaua de la pantaloni şi l-a sugrumat. Pentru că era întuneric şi totul se petrecuse pe o uliţă la marginea satului, Preda a lăsat cadavrul acolo şi a dat fuga acasă, unde i-a povestit mamei sale ce făcuse. Împreună cu ea a revenit, au luat cadavrul, l-au dus cu căruţa pe un teren viran, departe de locurile umblate şi l-au aruncat acolo. Mai mult, a doua zi, Ionuţ Mihăiţă Preda a încărcat o căruţă cu bălegar şi s-a dus şi a aruncat-o peste cadavru. Nimeni n-a ştiut ce s-a petrecut. În schimb, un vecin de-al lui Ion Mic, văzând că acesta n-a mai apărut pe acasă şi nici pe la stână, a anunţat Poliţia din localitate că bărbatul nu e de găsit.

Dispariţia lui Ion Mic a fost înregistrată pe 22 octombrie 2013. Poliţiştii au făcut ceva verificări, i-au întrebat pe cunoscuţi, însă nimeni nu a putut oferi detalii despre ce s-a putut întâmpla cu bărbatul. Sâmbătă, pe 26 octombrie, un localnic din Palilula plecat pe câmp a văzut grămada de gunoi şi i s-a părut că zăreşte un picior de om ieşind în afară. S-a întors în sat, a anunţat Poliţia, la faţa locului ajungând echipa operativă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cadavrul fiind dezgropat, dus la morgă şi identificat.

Oamenii legii au reuşit să stabilească cine este autorul crimei, l-au ridicat pe Preda de la domiciliu şi l-au adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, unde a fost audiat de procurorul de caz, fiind arestat preventiv pentru omor calificat, după ce a recunoscut comiterea faptei şi a povestit cu lux de amănunte ce făcuse. Faţă de mama sa nu s-a luat nici o măsură, întrucât gradul de rudenie cu autorul o exonerează de răspundere penală.

Trimis în judecată în urmă cu un an

Ionuţ Mihăiţă Preda a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru omor calificat, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Dolj pe 13 martie 2014. La un an de la comiterea faptei, mai exact pe 17 octombrie 2014, judecătorii l-au găsit vinovat şi l-au condamnat pe Preda la 13 ani de închisoare pentru omor, la care au adăugat o altă pedeapsă de un an închisoare, primită în 2010 de tânăr pentru o altă faptă, dispunând ca acesta să execute în total 14 ani de închisoare. În plus, instanţa a admis acţiunea civilă a celor trei moştenitoare ale lui Ion Mic, victima ucigaşului, care trebuie să primească, în total, 50.602 lei daune morale şi despăgubiri materiale, la care se adaugă 5.800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Inculpatul, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, dar şi cele trei părţi civile (moştenitorii bărbatului ucis) au declarat apel împotriva sentinţei pronunţată pe fond. Curtea de Apel Craiova a pronunţat sentinţa definitivă în cauză pe 26 februarie a.c. Astfel, Preda a rămas cu pedeapsa primită la Tribunal, de 14 ani închisoare, judecătorii reducându-i puţin suma pe care o are de achitat către partea civilă Boiangiu Ioana de la 5.301 lei la 5.000 lei, celelalte dispoziţii ale hotărârii de pe fond fiind menţinute.