Peste 40 de tineri din șase țări au participat la proiectul „Multiculturality for all!”

0
461

Asociaţia „Centrul Regional de Voluntariat” din Craiova şi partenerii săi internaționali și locali au încheiat, recent, activităţile proiectului „Multiculturality for all!” – schimb de tineri având ca temă promovarea modelului sensibilității interculturale realizat de Milton J. Bennett. Acesta  s-a desfășurat pe o perioadă de șapte luni și a implicat 42 de tineri, studenți și absolvenți, din Republica Cehă, Albania, Macedonia, Turcia, România şi Spania. Proiectul „Multiculturality for all!” a fost finanţat din fonduri europene, prin programul Erasmus+.

„Milton J. Bennett a elaborat o teorie fantastică, numită modelul de dezvoltare a sensibilității interculturale, care poate fi utilizată de tineri și pusă în practică în viața de zi cu zi, la locul de muncă sau studiu al acestora. Modelul academic poate fi adaptat în activitățile profesionale de tineret și oferă posibilitatea pentru lideri de tineret și voluntari de a sprijini alți tineri să se înțeleagă reciproc și să funcționeze împreună chiar și atunci când  reprezintă etnii diferite”, explică reprezentanții Asociaţiei „Centrul Regional de Voluntariat” din Craiova.

Din dorința de a promova acest model a apărut proiectul „Multiculturality for all!”, derulat în parteneriat cu Tmelnik o.s (Cehia), European Volunteers (Turcia), Cazalla Intercultural (Spania), UNIque Junior Enterprise (Albania), Association of citizens „Youth Can” – FYRO (Macedonia), dar și cu Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti, Universitatea din Craiova – prin Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională, Organizația Studenților Politehniști Profil Electric din Craiova  şi ASFL Craiova. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de șapte luni și a cuprins mai multe etape, care au culminat cu schimbul de tineri din perioada 17-29 noiembrie 2014 și etapa de diseminare a rezultatelor.

Obiectivul general al proiectului a fost să ofere liderilor de tineret și tinerilor o abordare practică cu privire la utilizarea modelului sensibilității culturale al lui Milton J. Bennett în munca lor de zi cu zi în scopul de a le îmbunătăți nivelul de competență interculturală, care le va facilita atât accesul pe piața locurilor de muncă la nivel european, cât și lucrul cu diferite grupuri interetnice (minorități, imigranți, tineri romi etc.). Activitățile planificate au vizat implicarea, participarea activă şi cooperarea între tinerii români şi cei străini. De asemenea, activităţile au țintit către dezvoltarea personală a participanţilor, oferindu-le oportunitatea de învăţare și conştientizare  interculturală, câştigarea unor noi competențe și abilităţi, multilingvism.

Pentru 12 zile, 42 de tineri, studenți și absolvenți, din Republica Cehă, Albania, Macedonia, Turcia, România şi Spania au participat la activități prin care au pus în practică cunoștințele despre modelul intercultural al lui Milton J. Bennett, au înţeles şi acceptat diversitatea culturală, au avut dezbateri şi au învăţat să fie interculturali. Împreuna cu echipa de proiect, aceștia au creat un eveniment intercultural la Facultatea de Inginerie Electrică a Universității, unde și-au promovat țara și valorile culturale și au realizat o broșură, disponibilă pe blogul proiectului, https://multiculturalityforall.wordpress.com/.