Craioveancă rănită în accident pe bulevardul „1 Mai”

0
835

O şoferiţă de 29 de ani, din Craiova, a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, luni seara, în urma unui accident de circulaţie petrecut pe bulevardul „1 Mai” din Craiova. Femeia nu a acordat prioritate unui autoturism care circula regulamentar, ciocnindu-se de el.

Din primele cercetări ale poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit faptul că Maria Jega, de 29 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Cielo, pe bulevardul „1 Mai”, ajunsă la intersecţia cu strada „Dr. N. I. Siseşti”, în timp ce efectua virajul la stânga, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism Opel condus, din sens opus, de Marian Dragotă, de 23 de ani, din comuna Calopăr, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferiţei, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, după cum au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.