Sentinţă definitivă! Craiovean condamnat la 7 ani de puşcărie pentru o evaziune de 2,5 milioane lei

0
527

La patru ani de la momentul arestării preventive, craioveanul Adrian Stoiacovici Dragomirescu s-a întors după gratii, de această dată condamnat definitiv. Bărbatul a primit o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals şi are de achitat 2.582.267,75 lei către DGFP Dolj, acesta fiind prejudiciul creat prin activitatea infracţională. Hotărârea definitivă a fost pronunţată luni de Curtea de Apel Craiova, iar bărbatul s-a prezentat, în aceeaşi seară, cu bagajele făcute, la arestul IPJ Dolj.

Reamintim că Adrian Stoiacovici Dragomirescu a ajuns în arestul IPJ Dolj în martie 2011, în urma unei anchete a poliţiştilor Serviciului de Investigarea Fraudelor Dolj sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Craioveanul, care avea atunci 41 de ani, a fost arestat preventiv pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals după ce oamenii legii au stabilit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a creat un prejudiciu la bugetul de stat în valoare de peste 3.000.000 de lei prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Dolj, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, au reuşit să stabilească şi să probeze faptul că Adrian Stoiacovici Dragomirescu, de 41 de ani, din Craiova, în calitate de administrator al SC Kata Impex SRL, cu sediul în comuna Podari, în perioada iunie 2008 – decembrie 2008, nu a raportat la organele fiscale toată activitatea economico-financiară desfăşurată. Mai exact, acesta a înregistrat în evidenţele contabile achiziţii fictive de cereale de la persoane fizice şi juridice şi nu a evidenţiat operaţiunile reale pe care le desfăşura (achiziţiona cereale pe care le vindea ulterior fără a întocmi documentele financiare legale), iar în acest fel s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului (taxe şi impozite) cu suma de 3.353.124 lei, după cum declarau la momentul respectiv reprezentanţii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Ulterior, pentru a şterge urmele activităţii infracţionale, în februarie 2009, Dragomirescu a cesionat părţile sociale ale firmei către persoane care nu aveau un domiciliu stabil, schimbând denumirea societăţii în Vip Consulting Construct SRL şi i-a mutat sediul undeva în Bucureşti.

Poliţiştii şi procurorii au reuşit să dea de urma persoanelor cărora craioveanul le-a cesionat, pe hârtie, părţile sociale ale firmei, acestea precizând că nu au semnat nimic şi nu au primit nici un fel de document de la inculpat. De asemenea, în urma expertizei criminalistice grafologice s-a constatat că semnăturile de pe documente nu aparţineau celor două persoane, ci fuseseră falsificate de craiovean. Oamenii legii nu i-au pierdut însă urma, şi-au continuat investigaţiile, iar joi, 17 martie 2011, procurorul de caz a dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore. În aceeaşi zi, Adrian Stoiacovici Dragomirescu a fost prezentat Tribunalului Dolj, care a admis propunerea Parchetului şi a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele acestuia. În sarcina lui au fost reţinute infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală.

9 ani de închisoare la Tribunalul Dolj

Pe 19 aprilie 2011 se înregistra pe rolul Tribunalului Dolj dosarul în care craioveanul Adrian Stoiacovici Dragomirescu era trimis în judecată, pe 27 aprilie fiind eliberat sub control judiciar. După mai bine de doi ani de proces, pe 18 iulie 2013, judecătorii Tribunalului Dolj pronunţau sentinţa penală numărul 330 prin care îl condamnau pe craiovean la o pedeapsă de 9 ani închisoare cu executare. Instanţa dispunea, în aceeaşi hotărâre, ca inculpatul să nu fie administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale şi îl obliga la plata sumei de 2.582. 267,75 către Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, reprezentând impozit pe profit şi TVA pe care nu le-a achitat către stat potrivit legii.

Inculpatul, reprezentanţii DGFP Dolj, dar şi procurorii au formulat apel în cauză, iar luni, 23 februarie a.c., Curtea de Apel Craiova a pronunţat sentinţa definitivă. Cel mai câştigat a ieşit Dragomirescu, acesta alegându-se cu pedeapsa redusă de la 9, la 7 ani închisoare. Suma pe care o are de achitat către DGFP a rămas aceeaşi, inculpatul având de plătit în plus şi 5.280 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa este definitivă, iar bărbatul, care aştepta pronunţarea, s-a prezentat singur, luni seara, la Poliţie, fiind încarcerat în arestul IPJ Dolj. Urmează să fie transferat în penitenciar pentru ispăşirea pedepsei, după cum ne-au declarat, ieri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.