Autorii jafului de un milion de lei de la Galicea Mare, la un pas de condamnarea definitivă

0
1654

Cei cinci tineri care au jefuit un bărbat din comuna doljeană Galicea Mare, în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2013, lăsându-l fără un milion de lei, sunt la un pas de condamnarea definitivă. Judecătoria Băileşti i-a condamnat anul trecut la pedepse cuprinse între 3 şi 5 ani de închisoare cu executare, inculpaţii au declarat apel, iar pe 16 februarie a.c. este stabilit următorul termen la Curtea de Apel Craiova. Sentinţa de aici va fi definitivă. Oamenii legii au stabilit că tinerii şi-au cumpărat trei autoturisme – două BMW-uri şi un Audi –, dar şi 132 de oi şi bunuri electrocasnice din banii furaţi. Oamenii legii au reuşit să recupereze doar 200.000 lei şi aproximativ 25.000 euro din prejudiciu.

Reprezentanţii IPJ Dolj anunţau, pe 17 ianuarie 2014, că reuşiseră să identifice autorii tâlhăriei comise  în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2013, în jurul orei 4.00, asupra lui Dumitru Rădoi, de 65 de ani, din comuna Galicea Mare. Mai mulţi bărbaţi necunoscuţi care aflaseră că ţinea sume mari în locuinţă au intrat peste el în casă, l-au legat atât pe el, cât şi pe soţia sa, în vârstă de 62 de ani, i-au ameninţat cu cuţitul, astfel că oamenii le-au spus unde îşi ţineau banii. Administrator al unei societăţi comerciale cu activităţi agricole, bărbatul avea în casă 700.000 lei şi 100.000 euro (rezultând un total de peste un milion de lei), bani pe care tâlharii i-au luat şi s-au făcut nevăzuţi.

Poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reuşit să-i identifice după aproape trei săptămâni de anchetă pe autori: Flavius Nelu Căldăraru zis „Florin Oaie”, de 22 de ani, Marius Nicolae Badea zis „Manu”, de 22 de ani, ambii din comuna Poiana Mare, Cristian Marian Minae, de 25 de ani, din comuna Gighera, Ionel Cristinel Badea, de 25 de ani, din comuna Negoi şi Alin Florin Zeicu. „Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor peste 200.000 lei şi peste 25.000 euro, aparatură electronică şi au fost indisponibilazate 3 autoturisme de lux, precum şi 132 ovine, care au fost lăsate în custodie, toate acestea fiind cumpărate de persoanele în cauză după comiterea faptei”, declarau la momentul respectiv reprezentanţii IPJ Dolj. Mai exact, tinerii şi-au cumpărat două autoturisme BMW, un Audi, televizoare cu plasmă, iar banii care le mai rămăseseră i-au ascuns în casă, la unul dintre suspecţi fiind găsiţi în cuptorul cu microunde.

Condamnaţi la pedepse cuprinse între 3 şi 5 ani de închisoare

Pe 12 februarie 2014 au fost trimişi în judecată pentru tâlhărie calificată, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Băileşti, instanţă care, pe 30 aprilie 2014 a pronunţat sentinţa. Astfel, Minae Marian Cristian zis „Puşcărie” a fost condamnat la 5 ani închisoare, Badea Nicolae Marius zis „Manu”, Căldăraru Nelu Flavius zis „Florin Oaie” şi Zeicu Alin Florin au fost condamnaţi la câte 3 ani şi 6 luni închisoare, iar Badea Ionel Cristinel la 3 ani închisoare, faţă de toţi fiind menţinută arestarea preventivă. În plus, instanţa i-a obligat pe inculpaţi să achite părţilor civile 106.000 euro şi la 760.000 lei despăgubiri civile, la care se adaugă câte 1.000 de lei cheltuieli judiciare.

Atât inculpaţii, cât şi procurorii au declarat apel împotriva acestei sentinţe, apel înregistrat la Curtea de Apel Craiova pe 5 iunie. La ultimul termen, pe 13 ianuarie a.c., instanţa a menţinut arestarea inculpaţilor, cauza fiind amânată pentru 16 februarie a.c.