Bawab păstrează golurile pentru „oficiale”

0
434

Iordanianul nu a înscris în 2015 pentru Universitatea Craiova şi a ratat şi Cupa Asiei

Iordanianul Thaer Bawab a împărtăşit impresiile primului stagiu de pregătire în Antalya, unul care s-a bazat mai mult pe latura fizică. „Primul stagiu a fost obositor. Dar pentru asta se fac cantonamentele. Sunt monotone: antrenamente, mâncare, odihnă, dar este o etapă pe care trebuie să o parcurgem. Ne-am pregătit bine până acum, am făcut un cantonament foarte bun. Sperăm ca şi acesta, cu multe meciuri, să fie la fel de bun şi să fim sută la sută pregătiţi să începem campionatul” a spus atacantul de 29 de ani, care nu a făcut excese în scurta perioadă de pauză între cantonamente: „Nu am profitat chiar la maxim, pentru că nu trebuie să faci nebunii. Dar e clar că te distrezi, că încerci să te relaxezi. Dar totul trebuie făcut cu moderaţie”.

În cele trei meciuri amicale de până acum, Bawab nu a reuşit să înscrie, el având 3 goluri pentru Craiova, în partidele din tur, însă nu este ahtiat de eficacitate. „Sper ca şi al doilea cantonament să ne aducă, la fel ca în primul, o pregătire bună. În meciuri vrem să fie bine, să mergem pe acelaşi drum pe care am pornit. Aş vrea să încep să dau goluri acum, dar nu este preocuparea principală, important e să vină în campionat. Mi-e indiferent câte goluri marchez acum, important este să dau în meciurile oficiale. Oricum, Herghelegiu, care a fost golgheter în amcale, este un jucător foarte bun, care ne ajută mult. Sper ca împreună să facem treabă bună” a declarat jucătorul, care nu a prins lotul Iordaniei pentru Cupa Asiei pe naţiuni, deşi fusese convocat pentru amicalele care au precedat competiţia a cărei finală o dispută astăzi Australia şi Coreea de Sud.