ANRP începe plata despăgubirilor către cei care şi-au abandonat bunurile în timpul războiului

0
415

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) va începe, până la sfârşitul lunii ianuarie, plata primei tranşe de despăgubiri pentru persoanele care şi-au abandonat bunurile în zona Cadrilaterului şi în Basarabia şi Bucovina, în timpul celui de-al doilea război mondial. Anunţul a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă la Cluj, de preşedintele ANRP, George Băeşu, care a spus că la nivel naţional de astfel de despăgubiri vor beneficia zeci de mii de persoane, transmite corespondentul Mediafax. „În decembrie 2014, a intrat în vigoare Legea nr.164, care înlocuieşte două legi – 9/ 1998 şi 290/ 2003, care reglementau acordarea de despăgubiri persoanelor care şi-au abandonat bunurile în zona Cadrilaterului şi în Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa în perioada celui de-al doilea război mondial. Este vorba despre zeci de mii de beneficiari şi, din păcate, doar câteva mii au fost efectiv plătite. ANRP era conştient de o datorie către aceste persoane, care se ridica la aproape o jumătate de miliard de euro. Sumele vor fi actualizate şi se vor plăti în cinci tranşe anuale. Până la sfârşitul lunii ianuarie vom începe plata primei tranşe pentru cei cu despăgubiri, care se referă la Cadrilater, Basarabia şi Bucovina”, a afirmat Băeşu. Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi postate pe site-ul ANRP listele cu primele decizii emise, prin care se actualizează sumele care vor fi acordate drept despăgubiri, iar persoanele care au despăgubiri mai mici de 20.000 de lei vor primi banii într-o singură tranşă. „O tranşă nu poate fi mai mică de 20.000 de lei. Facem acest lucru pentru că nu vrem ca pe oamenii cu sume mici să îi ţinem cinci ani până le facem plata. În medie, valoarea unui dosar este de 250.000 – 300.000 de lei”, a subliniat preşedintele ANRP. Legea nr.164/2014 se referă la unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.9/1998, privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi Legii nr.290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.