Arabia Saudită: Barieră de aproape 1.000 de kilometri la graniţa cu Irak, pentru a apăra ţara de gruparea Stat Islamic

0
350


Familia regală din Arabia Saudită a decis să construiască o barieră care să fortifice graniţa cu Irak, ce se întinde pe o distanţă de 965 de kilometri, scopul acestei construcţii fiind de a apăra ţara de invazia grupării teroriste Stat Islamic (SI), informează „Daily Mail”. Un atac sinucigaş produs săptămâna trecută, la graniţa saudită, s-a soldat cu uciderea a doi vameşi şi a comandatului acestora. Un analist local a apreciat că a fost vorba despre primul atac SI asupra Arabiei Saudite, deşi gruparea teroristă, care în prezent ocupă vaste teritorii din Siria şi Irak, nu a revendicat acest atentat. Proiectul a fost inaugurat în luna septembrie a anului trecut de către regele Arabiei Saudite, Abdallah bin Abdulaziz al-Saud, la scurt timp după ce insurgenţii Statului Islamic au ajuns pe teritoriul Irakului. Construcţia, care va fi făcută din două rânduri de garduri şi un şanţ la mijloc, va cuprinde 78 de turnuri de supraveghere, dotate cu radar, 8 centre de comandă, precum şi posturi de gardă. „Mare Zid” din Arabia Saudită va beneficia, de asemenea, de zece vehicule de supraveghere, 32 de centre de intervenţie, precum şi trei echipe de intervenţie rapidă, informează Janes.com. Potrivit unui video de prezentare, construcţia va fi dotată cu radare ce pot depista persoane până la o distanţă de 20 de kilometri, iar autovehicule până la o distanţă de 40 de kilometri.

Organizaţia Statul Islamic a executat în 48 de ore 17 bărbaţi în estul şi nordul Siriei, ca represalii la asasinatele împotriva partizanilor săi, a indicat ieri Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP. „SI a executat 16 bărbaţi la Deir Ezzor (est) şi unul în Raqa (nord), pentru a transmite un mesaj adversarilor săi după asasinarea recent a 12 jihadişti sirieni, irakieni şi algerieni”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane. „Bărbaţii executaţi au fost acuzaţi că luptă împotriva SI”, a adăugat directorul OSDO, cu toate că nu a fost stabilită nici o legătură în nici unul dintre cazurile de asasinare a jihadiştilor. „Este un mesaj al SI către oamenii care trăiesc în zonele sub control, pentru a spune «Aceasta este soarta ce-i aşteaptă pe adversarii noştri»”, a explicat Rahmane. Provinciile Raqa şi Deir Ezzor sunt în majoritate sub controlul jihadiştilor SI.