Nigeria: Sute de femei şi copii au fost răpiţi de Boko Haram în oraşul Baga

0
384

Grupul islamist armat Boko Haram a răpit sute de femei şi copii în timpul atacului care a avut loc la începutul lunii ianuarie în oraşul Baga, situat în nord-estul Nigeriei, şi s-ar putea ca un număr mare dintre ei să se afle în continuare în captivitate, potrivit mai multor martori, relata ieri AFP. Kaltuma Wari, care a fost răpită, fiind eliberată de către răpitorii săi după câteva zile, a declarat pentru AFP că „peste 500 de femei şi sute de copii” se aflau împreună cu ea într-o şcoală de fete în Baga, unde era păzită de către islamişti. Cifra nu a putut fi confirmată din surse independente, dar declaraţia ei este în concordanţă cu cea a unei alte femei care a reuşit să scape din captivitate, potrivit Amnesty International, şi cu cea a unui martor contactat de AFP. Tocmai de aceea, ieri, preşedintele francez, François Hollande, a făcut apel la un răspuns „colectiv” şi „ferm” în faţa terorismului, denunţând masacrele comise în Nigeria. Boko Haram comite „o adevărată crimă împotriva umanităţii”, a afirmat liderul francez în cadrul unei întâlniri la Palatul Elysée cu corpul diplomatic străin acreditat la Paris, după cum relatează AFP. „Nu este vorba numai de femeile care sunt răpite, şi care este deja o crimă atroce, ci şi de copiii care sunt masacraţi, de localităţile şi oraşele întregi care sunt rase” de pe faţa pământului, a adăugat preşedintele Hollande. „Trebuie să susţinem ţările vizate de aceste crime: Nigeria, Camerunul, dar şi Nigerul, Ciadul, care sunt ameninţate”, a continuat acesta. „Răspunsul nostru trebuie să fie ferm în faţa terorismului, dar acesta nu poate fi decât colectiv. Fiecare din ţările noastre trebuie să ia toate măsurile necesare şi Europa trebuie să-şi întărească dispozitivul său” de securitate, a mai afirmat Hollande. În acelaşi cadru, preşedintele francez a insistat asupra „intensificării cooperării internaţionale şi îmbunătăţirii schimbului de informaţii privind deplasările (jihadiştilor), sprijinul, finanţarea de care pot beneficia teroriştii”.