Marşul republican de la Paris a trecut, dar îngrijorările rămân

0
332

Peste 4 milioane de oameni, în marile oraşe ale Franţei, au ieşit în stradă duminică – mobilizare istorică – pentru un omagiu adus victimelor actelor de terorism care au îndoliat ţara. 1,5 milioane la Paris, 300.000 la Lyon, 140.000 la Bordeaux, 80.000 la Marsilia şi aşa mai departe. Pancartele răzleţe proclamau: „Je suis Charlie”, „Je suis juif”, „Je suis musulman”, „Je suis policier”. Amploarea evenimentului dedicat libertăţii, contra terorismului, a depăşit toate aşteptările prin emoţia propagată, chiar dacă pe ecranele televizoarelor din cafenele apărea subtitrat anunţul prezenţei reprezentanţilor Qatarului, ţară bănuită de finanţarea mişcărilor teroriste. Adevăratele întrebări la o realitate crudă n-au fost rostite. Dar cele petrecute, imensul coşmar, sunt un avertisment, valabil nu doar în Franţa. Se spun multe. Că fundamentele societăţii franceze încep să se fisureze, că şcoala e denigrată, cartierele sunt abandonate, solidaritatea e în criză, politica s-a degradat, iar locurile de muncă se rarefiază. Clişee valabile nu doar în Franţa. Ieri dimineaţă, premierul Manuel Valls a afirmat că planul Vigipirate se menţine „la cel mai înalt nivel”, iar numărul militarilor deplasaţi, din dispoziţia preşedintelui Francois Hollande, să asigure securitatea „punctelor sensibile” din teritoriu, se situează la un nivel niciodată atins. Se avansează cifra de 10.000 de militari mobilizaţi. 4.700 de poliţişti şi militari sunt detaşaţi pentru protejarea a 417 şcoli şi lăcaşe de cult ale comunităţii evreieşti. Menţinând gradul de aleră, Manuel Valls se arată totuşi rezervat la ideea unui Patriot Act „a la francaise”, referire la măsurile luate de SUA după atentatele din 11 septembrie 2001. Va spori în schimb supravegherea Internetului. Îmbunătăţirea sistemelor de ascultare, care trebuie să devină „mai performante”, şi generalizarea izolării delicvenţilor islamişti radicali pentru jugularea contagiunii sunt, de asemenea, avute în vedere. Şi o prioritate imediată: întărirea serviciilor informative. Şi aici sunt destule de nuanţat. Nimeni nu-şi poate explica sincopele serviciilor de informaţii franceze. „Wall Street Journal” rezumă astfel situaţia: „Este una din marile spaime şi unul din marile eşecuri ale serviciului de luptă antiteroristă”. La rândul său, „Washington Post” se întreabă: „Cum este posibil ca oameni cunoscuţi de serviciile secrete că s-au antrenat în Yemen sub umbrela Al-Qaeda să rămână în afara oricărei supravegheri, înaintea lansării atacurilor teroriste?” Că nu este posibil să plasezi un poliţist după fiecare dintre ei este o realitate, dar lucrurile rămân complicate prin aportul miilor de jihadişti care trăiesc în Occident, după ce au luptat în Siria şi Irak şi s-au radicalizat potenţial. Inactivi o lungă vreme, calmi precum fraţii Kouachi, ies din adormire când nu te aştepţi. Investigarea asasinatelor de la sediul „Charlie Hebdo” şi atacurile teroriste care au urmat se anunţă de durată. Trei servicii ale poliţiei franceze sunt mobilizate: Serviciul Judiciar din Paris, Subdirecţia Antiteroristă şi Direcţia Generală de Securitate Interioară (DGSI), ancheta căutând să lămurească cum au fost preparate respectivele acte de terorism şi să identifice eventualii complici. Manuel Valls spunea că unul dintre autori a avut, „fără îndoială, complici”. Anchetatorii o caută în continuare pe Hayat Boumeddiene, partenera lui Amedy Coulibaly, cu care era căsătorită religios de cinci ani. Boumeddiene ar fi părăsit Europa pe 2 ianuarie, prin Istanbul, pentru a ajunge în Siria. S-a aflat ea în contact, după atentate, cu companionul său? Elementele de noutate apărute în weekend constau într-o înregistrare video cu Amedy Coulibaly, „soldatul califatului”, executat de poliţişti pe 8 ianuarie, la magazinul evreiesc unde luase 17 ostatici şi executase 4 dintre ei, potrivit informaţiilor din presa franceză. Lucruri complicate. A decortica adevărul, în astfel de situaţii, nu e deloc uşor. Mai grav este faptul că atacurile teroriste devin „noua normalitate” din Occident. Iar eliminarea acestei ameninţări este aproape imposibilă, motiv pentru care îngrijorările rămân, mult mai mari decât înainte.