Republica Moldova în faţa provocărilor din 2015

0
383

Republica Moldova a trecut cu bine de alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, dar problemele nu se opresc aici. Negocierile prelungite pentru formarea unui Guvern proeuropean, corupția care din păcate sufocă societatea, situația din teritoriile autonome și separatiste, problemele de instabilitate geopolitică, economia și problemele din sectorul financiar – bancar, precum și dorința de intensificare a relațiilor de sprijin din partea României, sunt tot atâtea provocări majore ale anului ce tocmai a început. Am realizat o analiză a situației cu ajutorul senatorului Viorel Badea și a analistului politic moldovean Vasile Năstase.

Analiștii politici din Republica Moldova, dar și politicienii români care reprezintă diaspora vorbesc la începutul anului 2015 despre multiplele provocări la care este supusă republica de peste Prut la începutul acestui an, probleme dublate și de criza politică generată de negocierile ce par interminabile la Chișinău între cele trei partide proeuropene care au intrat în noul Parlament. Există, de asemenea și temeri privind cooptarea la guvernare a comuniștilor lui Voronin, dar și reacții de așteptare a oricărui mic pas greșit al proeuropenilor, venite din partea partidului socialiștilor lui Igor Dodon.
În principiu, comentatorii din statul vecin nu exagerează în prezentarea unor viziuni negre, apocaliptice pentru Moldova, dar se arată circumspecți în a prevede viitorul următoarelor luni, decisive pentru destinul moldovenilor. „Ultimul vagon al ultimului tren” – așa este calificată situația din Moldova de către analistul politic și jurnalistul Vasile Năstase, directorul portalului glasul.md. „Cea mai bună soluție ar fi o coaliție a partidelor pro-europene, o AIE 3. O coaliție contra naturii ar duce la tensiuni în societate şi la frânarea reformelor. O soluție şi mai proastă ar fi o coaliție minoritară cu sprijin negociat în parlament”, apreciază senatorul român Viorel Badea, vicepreședintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, un fin cunoscător al situației din această zonă.

Viorel Badea: „Deprecierea rublei şi criza economică din Rusia au un impact negativ asupra Republicii Moldova”

Bunăoară, problemele din sectorul financiar bancare sunt destul de grave. Chestionat despre situația din Republica Moldova, senatorul Viorel Riceard Badea spune: „Cea mai mare problemă din sectorul financiar-bancar o constituie situația de la Banca de Economii, care deține o mare cotă din depozitele populației şi care funcționează şi ca trezorerie a statului. Pentru menținerea băncii ar fi necesare alocări de la buget care ar putea depăși posibilitățile şi care ar putea genera şi o criză politică. Prăbușirea rublei nu mai poate afecta în mod direct economia Republicii Moldova ca în 1998, pentru că aceasta este în mai mică măsură legată de piața rusă decât în perioada menționată. Un impact direct îl are reducerea remitențelor din Rusia, adică a sumelor trimise acasă de emigranții care lucrează în Federația Rusă. În mod indirect, deprecierea rublei şi criza economică din Rusia au un impact negativ asupra Republicii Moldova. Imaginea întregii zone este depreciată în ochii investitorilor, care intră în panică şi doresc să-şi repatrieze banii ori să-i plaseze în valori considerate sigure pe timp de criză, cum ar fi aurul. O solicitare masivă de valută pe piața din Chișinău cu scopul repatrierii acesteia ar adăuga o presiune suplimentară asupra cursului monedei naționale care şi așa cunoaște un nivel record de depreciere”.

Crește instabilitatea în Transnistria și Găgăuzia

O analiză pragmatică face senatorul Badea și cu privire la situația din zonele separatiste. „Situația din regiunea transnistreană şi UTA Găgăuză este mult mai instabilă decât în urmă cu un an. Criza din Rusia, principalul sponsor al regimului de la Tiraspol, afectează stabilitatea economico-financiară a acestuia. Deja, printr-un decret al lui Evghenii Șevciuk s-au redus la jumătate suplimentele acordate la pensii şi care erau acordate de Federația Rusă. Un alt semn al crizei financiare a regimului este impunerea unei taxe pe care autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova ar trebui să o plătească la intrarea în regiunea transnistreană, sub pretextul că ar fi asigurarea de carte verde, deși Transnistria, nefiind recunoscută internațional nu este afiliată la sistemul de carte verde. Criza afectează direct veniturile gardiștilor transnistreni şi ai membrilor grupului operativ de trupe ruse, care pot deveni imprevizibili din acest motiv. Starea de iritare de la Tiraspol este crescută şi din cauza semnalelor de la Chișinău şi Kiev că circulația prin RM şi UA a unor categorii de persoane ar putea fi limitată, cel mai bun exemplu fiind arestarea pe aeroportul din Chișinău a unui rebel din Donețk.

În concluzie, pe fondul crizei, regimul transnistrean a devenit imprevizibil şi ar putea recurge la unele provocări. În ceea ce privește UTA Găgăuză, al doilea mandat de guvernator al lui Mihail Formuzal expiră, urmând alegeri pentru această funcție. Rezultatul alegerilor este imprevizibil deocamdată”, apreciază senatorul Viorel Badea.

Birocrația excesivă sufocă activitatea

„Republica Moldova ar trebui să desființeze birocrația excesivă şi abuzurile în domeniul acordării permiselor de ședere pentru cetățenii români care se stabilesc în RM cu scopuri de afaceri. Măcar bunul simț ar trebui să existe. În România Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) a eliberat zeci de mii de vize de lungă durată pentru cetățeni ai Republicii Moldova veniți la muncă, studii sau afaceri. Alte zeci de mii de cetățeni moldoveni locuiesc în România pentru că au beneficiat de redobândirea cetățeniei române. În schimb, doar 500 (cinci sute) de cetățeni români locuiesc în Republica Moldova”, a precizat Viorel Badea.

Trebuie urgentată formarea noului Guvern

„În ce privește formarea unui guvern rezultat din alegerile de la 30.11.2014, liderii partidelor pro-europene au anunțat că s-ar putea forma o coaliție până la jumătatea lunii ianuarie. Cea mai bună soluție ar fi o coaliție a partidelor pro-europene, o AIE 3. O coaliție contra naturii ar duce la tensiuni în societate şi la frânarea reformelor. O soluție şi mai proastă ar fi o coaliție minoritară cu sprijin negociat în parlament”, a declarat Viorel Badea pentru jurnalromanesc.ro.

„Autoritățile de la Chișinău trebuie să dorească sincer integrarea în UE!”

„Este evident că instabilitatea din regiune ar putea afecta grav stabilitatea unui stat fragil ca Republica Moldova. Singura soluție temeinică de evitare a unei asemenea vulnerabilități este integrarea, legarea R. Moldova de UE din punct de vedere politic, diplomatic, economic, al securității, cultural, umanitar, ş.a.m.d. Mai rămâne însă ca şi autoritățile de la Chișinău să dorească sincer acest lucru, mai ales că pentru R. Moldova UE înseamnă în primul rând România, nu CE de la Bruxelles, Portugalia sau Irlanda”, a mai adăugat senatorul Viorel Badea.

Corupția și necesitatea combaterii ei

Marea provocare a Republicii Moldova pentru anul 2015 este, bineînțeles, combaterea marii corupții. „Noua guvernare declarată pro europeană este actualmente în chinurile facerii. Este un proces greu și complicat, deoarece, așa cum arată Mihai Ghimpu, liderul liberal, cei de la Partidul Democrat (un partid de esență oligarhică ce promovează moldovenismul primitiv!) vor să obțină pentru Plahotniuc și Lupu funcțiile de președinte al Republicii și, respectiv, de președinte al Parlamentului. În ce privește prima persoană nominalizată, consider că ar fi un gest profund imoral și de sfidare față de cetățeni, care nu au încredere în respectivul în proporție de 89 la sută, conform unui barometru sociologic”, apreciază analistul politic și jurnalistul moldovean Vasile Năstase.

Negocieri dure pentru formarea noului Guvern

Vasile Năstase comentează mult mai acid situația negocierilor ce par să nu se mai termine, pentru formarea Guvernului Republicii Moldova. „Hârtia de turnesol a noii – vechi entități nu sunt doar cadrele și repartizarea algoritmică a acestora. Așa cum spuneam la început, voința politică pentru combaterea marii corupții, capabilitatea de a demara reforme profunde pot da sens unor partide declarate pro europene, dar compromise, ajunse majoritare în Parlament la mustață, după eliminarea din cursă a unui concurent electoral controversat, pro rus, condus de afaceristul Renato Usatîi, fără însă a i se găsi articolul potrivit al legii pe care l-ar fi încălcat. Din informațiile pe care le obținem cu mare dificultate despre mersul negocierilor, putem spune că în special PLDM, dar mai ales PD nu și-au însușit lecțiile electorale. Liderii acestora îl șantajează pe liberalul Mihai Ghimpu că în cazul în care nu acceptă necondiționat ultimativele lor propuneri, acesta va fi lăsat în opoziție, iar în locul PL-ului urmând să intre la guvernare Partidul Comunist al lui Voronin!”, notează, pentru jurnalromanesc.ro, analistul.

„Situația economică se înrăutățește pe zi ce trece!”

„Între timp situația economică se înrăutățește pe zi ce trece. Republica Moldova are o gaură bugetară de circa 14 miliarde de lei, o datorie externă de circa 7 miliarde de euro, până la ora actuală nu a fost aprobat bugetul de stat pentru anul în curs, leul se depreciază drastic, ajungând la circa 20 de lei per euro, remitențele scad halucinant în urma deteriorării situației economice din Federația Rusă, embargoul lui Putin își arată rezultatele negative, Transnistria separatistă impune cartea verde pentru cetățenii din dreapta Nistrului, procesul de negocieri este blocat și nu există semne de revigorare, Găgăuzia urzește planuri secesioniste, într-un cuvânt lucrurile sunt deosebit de complicate și complexe”, mai spune Vasile Năstase.

„Cineva tușește la Moscova și Moldova are guturai!”

Deprecierea leului este și o consecință a prăbușirii rublei rusești. Așa cum spunea și guvernatorul BNM Drăguțanu, „cineva tușește la Moscova și Moldova are guturai”! „Din păcate, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei face guturai de la tusea politică. Sistemul financiar bancar al Republicii Moldova este la pământ, o contribuție aparte având-o tocmai autoritatea de reglementare. Drăguțanu a făcut jocul celor care au devalizat Banca de Economii, Victoria Bank, ASITO în 2010 și 2011, apoi a acceptat tranzacția ilegală de transmitere a acțiunilor statului către societăți dubioase din Federația Rusă, acțiuni care au ajuns până la urmă în custodia unor bănci controlate de însuși premierul Dmitri Medvedev. În sfârșit, după ce Banca de Economii a fost întoarsă statului în urma unei hotărâri judecătorești, Drăguțan a decis acordarea unui împrumut de circa patru miliarde de lei pentru stoparea iminentă de la faliment. E de menționat că Banca de Economii a fost devalizată de circa 13 miliarde de lei, iar suma cu care s-a împrumutat de la BNM va trebui acoperită din bugetul deficitar de stat, adică de noi, contribuabilii! Mai mult, conform instanței, în speță va fi aplicat principiul restitutio in integrum, adică persoanele dubioase care au jefuit Banca de Economii își vor dobândi integral prejudiciul material!”, mai adaugă analistul politic Vasile Năstase.

„Situația curentă fie se repetă, și atunci vom călca pe aceeași greblă, fie prin eforturile liberalilor, a societății civile și a partenerilor noștri strategici, în primul rând UE, SUA și România, cercul vicios al mimării integrării europene va fi rupt, iar Republica Moldova va prinde ultimul vagon al ultimului tren cu destinația Bruxelles!”, mai avertizează Năstase.

Moldovenii își pun speranța în președintele Iohannis

„Consider că a venit momentul când Bucureștiul trebuie să-și impună un punct de vedere ferm privind relațiile sale bilaterale cu Chișinăul. O speranță aparte românii basarabeni o nutresc față de Președintele României, Klaus Iohannis! Foarte mulți alegători și susținători ai domniei sale sunt îngrijorați de faptul că autoritățile moldovenești îl vor induce în eroare, vor distorsiona realitatea, vor mima în continuare integrarea europeană. Marea lor majoritate doresc ca Președintele României, în care au o încredere deosebită, să devină exponentul lor în relațiile cu autoritățile de la Chișinău pentru a le transmite mesaje, doleanțe, propuneri, etc., etc.! În această ordine de idei, consideram absolut necesar ca Președintele României să instituie funcția de consilier pentru relațiile cu Republica Moldova, deschizând la Chișinău un birou al acestuia pentru audiențe!”, mai spune Vasile Năstase.

„Necesitatea unui tratat bilateral de asistență juridică”

„De asemenea, considerăm absolut necesar ca cetățenii români din Republica Moldova, care, în calitatea lor de cetățeni moldoveni nu au acces la o justiție independentă și imparțială, nu au încredere în judecători corupți și compromiși, să beneficieze, în urma unui tratat bilateral de asistență juridică în instituțiile și instanțele din Țară, la solicitarea lor personală! Totodată, statul român trebuie să facă tot posibilul pentru ca abuzurile, prigonirea, interdicțiile și alte elemente de discriminare a unioniștilor și patrioților români de pretutindeni să nu mai fie arma secretă a guvernării fariseice de la Chișinău, care pe de o parte profită de ajutorul material al României, iar pe de alta discriminează în mod nepermis cetățenii ei! Toate acestea vor contribui plenar la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, la promovarea reformelor și combaterea eficientă a marii corupții, la redarea încrederii față de autorități, la instaurarea unei stabilități ce ar permite integrarea de facto și de iure în comunitatea europeană!”, comentează Vasile Năstase.

(preluat după www.jurnalromanesc.ro, consemnat Romeo Crîşmaru)