A restituit unei studente portmoneul găsit pe stradă

0
444

Miercuri seara, în jurul orei 19.30, un subofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, aflat în timpul liber, a observat, pe trotuar, în zona căminelor de pe bulevardul 1 Mai, din municipiu, un portofel de culoare neagră. Jandarmul a ridicat portofelul respectiv, iar după verificarea acestuia a constatat că aparţinea unei tinere, în vârstă de 21 de ani, din localitatea Filiaşi, studentă la Medicină dentară, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. În interiorul portofelului se găseau documentele personale, carduri bancare şi aproximativ 300 de lei.

Pe baza documentelor existente a fost contactată persoana căreia îi aparţineau bunurile, aceasta declarând că a pierdut portofelul în timp ce se afla la cumpărături, în zona respectivă, după cum au precizat reprezentanţii GJMb Craoiva. Jandarmul a restituit portofelul, tânăra fiind fericită că nu mai trebuie să alerge pentru a-şi face documente de identitate noi.