Protest cu tractoare la Bruxelles, faţă de măsurile de austeritate şi parteneriatul transatlantic

0
331

Aproximativ 30 de tractoare şi peste 1.000 de manifestanţi au „încercuit simbolic”, ieri, sediile instituţiilor europene de la Bruxelles, pentru a spune „stop” măsurilor de austeritate şi parteneriatului transatlantic cu Statele Unite, relatează AFP. În apropierea sediului Comisiei Europene, unde accesul era filtrat de importante forţe de poliţie, manifestanţii au dat foc unor efigii ale liderilor europeni, amplasate în baloţi de paie. Potrivit agenţiei Belga, peste o mie de manifestanţi au participat la protest, în special sindicalişti şi activişti ecologişti. De asemenea, aproximativ 30 de tractoare aduse din satele din apropierea capitalei au fost parcate la locul protestelor, organizate de manifestanţi în jurul perimetrului instituţiilor europene, blocat de poliţie. Anterior, protestatarii au desfăşurat pe clădirea în construcţie a viitorului sediu al Consiliului European o pancartă cu sloganul „Merry Christmas and happy austerity” („Crăciun fericit şi austeritate”). Potrivit agenţiei Belga, manifestanţii au pătruns în sediile asociaţiilor europene din industria agroalimentară, „FoodDrinkEurope” şi ale oamenilor de afaceri, „Business Europe”. Manifestaţia a fost organizată de Alianţa 19-20, un grup mobilizat împotriva politicilor de austeritate în Europa şi Tratatului de liber schimb între Statele Unite şi Uniunea Europeană. Protestul a avut loc în condiţiile în care liderii UE şi-au reafirmat, joi, la summitul de la Bruxelles, intenţia de a semna parteneriatul transatlantic cu SUA până la sfârşitul anului 2015. „UE şi Statele Unite ar trebui să depună toate eforturile pentru a încheia până la sfârşitul anului 2015 negocierile asupra unui parteneriat transatlantic de comerţ şi investiţii (PTCI), care să fie ambiţios, global şi reciproc avantajos”, au scris cei 28 de şefi de stat şi de guvern. În ceea ce priveşte acest parteneriat, cunoscut sub acronimul „TTIP”, „am fost de acord că ar trebui depuse eforturi pentru ca acest acord să fie finalizat până la sfârşitul anului 2015, dar că Europa abandonează un număr de principii… cum ar fi menţinerea serviciilor publice”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la sfârşitul summitului. Negocierile privind TTIP, iniţiate în iulie 2013, vizează eliminarea barierelor vamale, deja foarte slabe, între cele două blocuri şi mai ales atingerea unei coerenţe de reglementare pe ambele maluri ale Atlanticului, pentru a facilita schimburile comerciale. Dar acest acord cristalizează temerile opiniei publice europene faţă de mondializare. Una dintre dezbaterile majore se referă la posibilele ingerinţe ale firmele străine în politicile publice, printr-o procedură de arbitraj, aminteşte AFP. Comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmström, a declarat recent ca vrea „un nou început” pentru aceste negocieri, încetinite de multe dezacorduri. Ea s-a dus la începutul lunii decembrie la Washington, pentru o întâlnire cu reprezentantul american pentru comerţ Michael Froman şi pentru a pregăti al 8-lea ciclu de negocieri, ce vor avea loc la începutul lunii februarie la Bruxelles.