Mandat de arestare împotriva imamului Fethullah Gulen, adversar al lui Erdogan

0
378

Justiţia turcă a emis, ieri, un mandat de arestare pe numele imamului Fethullah Gulen, adversar al preşedintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erodogan, exilat în SUA din 1999, au relatat media din Turcia, potrivit AFP. Predicatorul, în vârstă de 73 de ani, este acuzat că ar conduce „o organizaţie teroristă”, potrivit postului de televiziune TRT. Fost aliat al regimului turc, acest influent lider religios este acuzat de Ankara că ar complota pentru răsturnarea actualei puteri turce. Totodată, Curtea de Justiţie de la Istanbul l-a eliberat, ieri, pe directorul unei publicaţii de opoziţie faţă de regimul islamo-conservator al preşedintelui Erdogan şi l-a inculpat pentru terorism pe şeful unui post de televiziune al aceluiaşi grup de presă, informează media turce. Cei doi cunoscuţi jurnalişti au fost arestaţi duminica trecută, în timpul unui raid al poliţiei ce viza mişcarea predicatorului musulman, în exil, Fetullah Gulen. Operaţiunea a fost declanşată la două zile după ce pe reţeaua de socializare Twitter a fost postat un mesaj care anunţa o operaţiune a poliţiei împotriva a 150 de ziarişti afiliaţi mişcării clericului Gulen. Potrivit Reuters, în timpul raidurilor au fost reţinute 23 de persoane pe tot cuprinsul Turciei.