Autorităţile vor avea dreptul să inspecteze orice calculator şi cere orice document

0
290

Senatul a adoptat, ieri, proiectul de lege privind securitatea cibernetică a României, care prevede constituirea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică (SNSC), coordonarea unitară a activităţilor acestui Sistem fiind făcută de MAE, MAI, MApN, SRI, SIE, STS, SPP, ORNISS şi CSAT. Raportul comisiei de apărare din Senat, cu amendamente, a fost adoptat cu 95 de voturi „pentru”, iar proiectul de lege a fost adoptat cu 92 de voturi „pentru”. Senatul este Cameră decizională, după ce legea a trecut tacit de Camera Deputaţilor, pe 17 septembrie. Conform articolului 18 din lege, deţinătorii de infrastructuri cibernetice, furnizorii de servicii de Internet au obligatia de a-şi notifica, de îndată, clienţii, persoane de drept public şi privat, în situaţiile în care sistemele informatice utilizate de aceştia au fost implicate in incidente sau atacuri cibernetice şi de a dispune măsurile necesare în vederea restabilirii condiţiilor normale de funcţionare, dar nu mai târziu de 24 de ore din momentul în care au fost sesizaţi de autorităţile competente. Legea prevede totodată că, în vederea exercitării atribuţiilor, conducătorii autorităţilor cu rol de coordonare a SNSC desemnează persoane abilitate să desfăşoare activităţi de control, care, în baza şi limitele împuternicirii, au dreptul de a solicita declaraţii sau orice documente necesare pentru efectuarea controlului, să facă inspecţii, inclusiv inopinate, la orice instalaţie, incintă sau infrastructură, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi să primească, la cerere sau la faţa locului, informaţii sau justificări. La începutul lunii aprilie, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis luarea unor măsuri care să permită contracararea ameninţărilor cibernetice la adresa României, în condiţiile în care în ultima perioadă acestea s-au diversificat. „S-a apreciat că în ultima perioadă aceste ameninţări s-au diversificat, devenind o opţiune tot mai atractivă pentru actorii statali sau nonstatali, întrucât nu implică resurse foarte mari”, informa un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.