Poroşenko: Ucraina a decretat un nou armistiţiu, care este respectat

0
369

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că armistiţiul decretat ieri dimineaţă în regiunile din estul Ucrainei – unde forţele guvernamentale înfruntă rebeli proruşi – era respectat. „Astăzi (marţi), acum o oră şi jumătate, am declarat un nou armistiţiu. Nu a existat nici un tir, nu avem nici un militar ucis”, a declarat Poroşenko într-o conferinţă publică, la Singapore. Ucraina este pregătită să acţioneze astfel încât „sângele să nu mai curgă”, dar fără să „renunţe” la libertatea, democraţia, suveranitatea şi independenţa sale, a adăugat el, în faţa unor universitari, diplomaţi şi oameni de afaceri. Pe de altă parte, negocierile de pace prevăzute ieri la Minsk nu au mai avut loc şi nu s-a stabilit o nouă dată pentru ele, a anunţat diplomaţia ucraineană. „Astăzi (marţi) nu se va întâmpla nimic”, a spus Evghen Perebinis, un purtător de cuvânt al diplomaţiei ucrainene. Întrebat dacă s-a stabilit altă dată pentru negocieri, el a insistat că există „consultări (în acest sens şi ele) continuă”, în contextul în care separatiştii cer o amânare a deschiderii negocierilor cel puţin până vineri, pe 12 decembrie. Aceste informaţii au fost confirmate pentru AFP de către un lider separatist, Denis Puşilin, „preşedintele parlamentului” de la Doneţk. „Există un acord premergător pentru negocieri săptămâna aceasta”, a menţionat el, adăugând că noua dată ar putea să fie anunţată astăzi. Rebelii doresc ca autorităţile de la Kievul, care au încetat orice finanţare bugetară a zonei aflate sub controlul insurgenţilor proruşi, să anuleze „blocada economică”, potrivit aceleiaşi surse. Alte puncte vizează retragerea armamentului greu şi schimbul de prizonieri, dar şi punerea în aplicare a două legi ucrainene care prevăd amnistierea anumitor combatanţi rebeli şi acordarea unei autonomii mai mari teritoriului pe care aceştia-l controlează, potrivit lui Puşilin.