Agresorul poliţiştilor de la Rutieră rămâne după gratii

0
385

Craioveanul Ştefan Cantemir Mitre, arestat preventiv la sfârşitul lui august pentru ultraj după ce a bătut doi poliţişti de la Biroul Rutier Craiova care l-au oprit în trafic, a fost trimis în judecată şi rămâne în arest. Deşi magistraţii Judecătoriei Craiova au vrut să-i înlocuiască arestul preventiv cu arestul la domiciliu, Tribunalul Dolj a admis contestaţia procurorilor, astfel că inculpatul rămâne după gratii. Următorul termen de judecată în dosar este pe 14 noiembrie, doar unul dintre poliţiştii agresaţi constituindu-se parte vătămată în procesul penal.

Pe 23 septembrie a.c. s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care craioveanul Ştefan Cantemir Mitre, de 36 de ani, din Craiova, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj. La ultimul termen al procesului, pe 21 octombrie a.c., judecătorii au vrut să-i înlocuiască arestarea preventivă cu arestul la domiciliu, pentru a doua oară, însă procurorii au contestat hotărârea, iar Tribunalul Dolj le-a dat câştig de cauză. La începutul acestei săptămâni, judecătorii de la Tribunal au desfiinţat încheierea Judecătoriei Craiova şi au menţinut arestarea preventivă a inculpatului. Următorul termen al procesului, pe fond, a fost stabilit pentru data de 14 noiembrie a.c.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au reţinut în sarcina craioveanului faptul că, în dimineaţa zilei de 29 august, în loc public, a agresat doi poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cei doi poliţişti au suferit leziuni pentru vindecarea cărora au nevoie de 3-4, respectiv 5-6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor eliberate de medicii legişti. Mai exact, vineri dimineaţa, în jurul orei 4.00, un echipaj format din doi poliţişti ai Biroului Rutier Craiova care acţiona pe Calea Bucureşti, la intersecţia cu strada „Horia”, a oprit maşina în care se afla Ştefan Cantemir Mitre, oamenii legii cerându-i acestuia documentele. Craioveanul a refuzat să se legitimeze, a făcut scandal, i-a lovit pe cei doi oameni ai legii apoi a fugit. A fost prins ulterior, fiind dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pentru audieri. Mitre se află în perioada termenului de încercare, după ce, în octombrie anul trecut, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru participarea la scandalul cu împuşcături petrecut la intersecţia străzilor „Războieni” şi „Peneş Curcanu” din cartierul craiovean George Enescu, de pe 10 septembrie 2007.

Pe 29 septembrie a.c. a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, Mitre fiind şi acum în spatele gratiilor.