Brazilia: Astăzi turul doi al alegerilor prezidenţiale

0
353

Brazilienii sunt chemaţi astăzi la urne, pentru alegerea preşedintelui, programat fiind turul doi, în care concurează Dilma Rousseff şi Aecio Neves. Institutul Datafolha o creditează pe Dilma Rousseff cu 52% intenţie de vot, faţă de 48% adversarul său, social-democratul Aecio Neves. Un alt institut de sondare, Ibope, plasează, de asemenea, pe primul loc cu 53% preşedintele în exerciţiu. Dilma Rousseff, candidatul Partidului Muncitorilor, la putere de 12 ani, s-a impus în primul tur, la 5 octombrie a.c., cu 41,59% faţă de Aecio Neves- 33,55%. Reprezentând dreapta clasică şi atrăgând numeroşi alegători din clasa mijlocie, Aecio Neves a încercat în ultima discuţie televizată o ofensivă devastatoare, după ce şi-a asigurat şi susţinerea ecologistei Marina Silva venită, surprinzător, pe locul trei la primul tur.