I-au bătut amical, dar bine

0
379

Universitatea Craiova – Pandurii 3-0

Au marcat: Ferfelea 35, Herghelegiu 55, 65.

Severin, stadion: „Municipal”, spectatori: 1.000.

Universitatea: Bălgărădean – Achim, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu – Madson, Târnăcop, Bancu (23 Băluţă), Varga – Ferfelea, Curelea. După pauză au intrat: Straton (Brac) – Dănănae, Avrămia, Frăsinescu (Acka), Velcovici – Sin, Cârstea, Brandan, Mateiu, Băluţă (Gângioveanu) – Herghelegiu.

Pandurii: Gliwa – Pleaşcă, Erico Da Silva, Mevlja, Momcilovic – Anton, Elton Da Silva, Nistor – Iorga, M. Roman, Shalaj. Au intrat: Mingote – Buleică, Nicoară, Predescu, Unguruşan, Constantin, Piţian, Smrekar, Shamsin, Horj, Militaru.

Universitatea Craiova s-a impus în duelul oltenesc de la Severin cu Pandurii, golurile venind dintr-o fază superbă şi două contraatacuri

Meciul echipelor olteneşti din Liga I şi a celor care-şi vor rebrandui stadioanele s-a disputat pe teren neutru, lângă Dunăre, la Severin. Craiova şi Pandurii şi-au dat întâlnire într-o după-amiază însorită de octombrie pe arena unde echipa lui Mititelu se aciuase anul trecut şi care a găzduit şi un ciudat CSU – FCU, terminat 0-0. De această derby-ul şi-a păstrat nota amicală şi de încercări, ambele părţi testând formule diverse şi o pleiadă de jucători. Asta şi în condiţiile unor absenţe de conjunctură, Cârţu şi Săndoi fiind lipsiţi de „internaţionalii” Ivan, Valskis, Bawab şi Nuno Rocha şi de „accidentaţii” Pleşan şi Izvoranu. Bancu a acuzat şi el o lovitură şi a jucat doar o jumătate de oră. Băluţă l-a înlocuit şi a intrat imediat în atenţia lui „Sorinaccio”, care i-a ţinut câteva prelegeri, una  mai „explicită”chiar în timpul primei reprize. Pandurii a fost echipa cu posesia, iar Craiova, cea cu golurile. Primul a fost în urma unei acţiuni superbe. Numai Varga ştie cum a ieşit dintre grupul de „panduri” care l-a încadrat pe stânga, centrarea-i a survolat careul şi a ajuns la Băluţă, care i-a aşezat mingea ideal lui Ferfelea pentru voleu, iar decarul a înscris un nou gol superb, după cel din Cupă. Pauza a adus multe schimbări, dar jocul şi-a păstrat caracteristicile. Gorjenii au încercat egalarea, dar nu au făcut decât să lase spaţii pentru contraatacurile atât de agreate de Cârţu. Din două astfel de faze, Herghelegiu a punctat. S-a întâmplat la o acţiune finalizată cu un şut din dreapta la colţul lung şi la alta în care l-a avut pe Mingote la cherem şi a ales să-l dribleze pentru a marca fără opoziţie. Fostul ieşean putea căpăta porecla „Her-trick” dacă mai tranşa una dintre şansele de care a beneficiat, iar Brandan a închis jocul cu un şut de la 25 de metri care a vizat vinclul şi a fost aproape de a-l nimeri. Un preludiu reuşit pentru România – Ungaria s-a încheiat un scor net în favoarea echipei din Bănie, care s-a întors imediat la Băile Herculane, unde astăzi îşi va încheia stagiul de pregătire de 6 zile.