Teodorovici: Peste 50 milioane de euro alocaţi pentru sprijinirea cadrelor didactice

0
354

Eugen Teodorovici

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, anunţă alocarea, prin POSDRU, a „peste 50 milioane de euro pentru a acorda sprijin de minimum 150 de euro cadrelor didactice”. Într-un comunicat remis Agerpres, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), informează despre lansarea în consultare publică a ghidului „Dezvoltarea carierei didactice”. „Am alocat peste 50 milioane de euro pentru a sprijini profesorii României, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Cadrele didactice care vor urma cursuri de formare profesională vor primi un stimulent în valoare de minimum 150 de euro, urmând să vedem, în funcţie de alocarea financiară, dacă putem acorda o sumă puţin mai mare, de 160 de euro, pentru cumpărarea de materiale didactice. Am găsit soluţia să folosim fondurile europene pentru a-i ajuta pe dascălii noştri”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit comunicatului MFE. Concret, „va fi finanţat un proiect sistemic, cu implementare la nivel naţional, care va susţine formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice şi a resurselor umane din educaţie, respectiv va sprijini debutul în carieră şi dezvoltarea carierei didactice”, precizează MFE, care subliniază că în cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte beneficiar eligibil unic va fi Ministerul Educaţiei Naţionale, iar depunerea unei cereri de finanţare se poate realiza împreună cu parteneri sociali din educaţie şi din zona formării profesionale. „În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte sunt vizate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar. Printre activităţile eligibile se numără dezvoltarea, acreditarea/autorizarea şi furnizarea de programe de formare şi de perfecţionare pentru persoanele din grupurile ţintă, inclusiv formarea la distanţă, dezvoltarea sistemelor de stimulente şi de sprijin financiar pentru debutul şi dezvoltarea carierei didactice etc”, mai relevă comunicatul citat. Sursa menţionată mai adaugă că schiţa ghidului „Dezvoltarea carierei didactice” este publicată pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene la următorul link: http://www.fonduri-.ro/posdru/images/doc2014/cpp2014.10.08.pdf. MFE mai arată că aşteaptă propuneri şi sugestii pe marginea acestui document până la data de 15 octombrie, ora 12.00, la adresa de e-mail: consultareGSCS@fonduri-ue.ro.