Comanda asupra bazei de la Deveselu, preluată de armata americană printr-o ceremonie

0
441

Ceremonia de înfiinţare şi preluare a comenzii bazei balistice de la Deveselu, judeţul Olt, de către armata americană, a avut loc ieri, aceasta fiind prezidată de comandantul Forţelor Navale pentru regiunea Africa şi Asia de Sud-Vest, contraamiralul John Scorby, informează ambasada SUA, printr-un comunicat. Forţele Navale ale SUA au înfiinţat, astfel, la Deveselu, o nouă Unitate de Sprijin (NSF), a cărei comandă a fost preluată de căpitanul Bill Garren, potrivit sursei citate. „Colaborarea strânsă, continuă, cu partenerii noştri români demonstrează cât de vitali sunt aliaţii noştri europeni în construirea sistemului global de apărare antirachetă al NATO”, a susţinut contraamiralul Scorby. La rândul său, căpitanul Bill Garren a precizat că mai este mult de lucru, dar că succesul viitor se află în mâinile membrilor echipei americano-române. „Este o onoare să mă aflu aici şi să am prilejul să lucrez cu această echipă internaţională de profesionişti dedicaţi care construiesc viitorul apărării antirachetă în Europa. Mai avem mult de lucru, dar succesul nostru viitor se află în mâinile membrilor acestei extraordinare echipe americano-române. Aşadar, avem tot ce ne trebuie pentru a excela”, a spus Garren. Ceremonia a avut loc după ce, în octombrie 2013, s-a dat startul oficial al lucrărilor de construcţie ale amplasamentului. Unitatea de Sprijin a Forţelor Navale urmează să devină complet operaţională la sfârşitul anului 2015. Sistemul terestru de apărare antirachetă din România va fi aproape identic cu cel folosit pe distrugătoarele şi crucişătoarele cu capacităţi antirachetă Aegis ale Forţelor Navale. Sistemul este conceput pentru a detecta, urmări, acţiona împotriva şi a distruge în zbor rachete balistice. Unitatea de Sprijin a Forţelor Navale ocupă aproape 174 de hectare. Amplasamentul va consta dintr-un sistem radar şi sistemul de comandă, control şi comunicaţii aferent. Separat, va găzdui mai multe module de lansare care conţin sisteme de interceptare SM-3, iar personalul va fi reprezentat de circa 200 de militari, angajaţi civili şi personal contractant.